Parcă mai ieri alergam după fluturaşi, parcă mai ieri număram frunzele ce se deprindeau de pe ramuri, comparându-le cu anii noştrii.
O dată cu trecerea anilor, începem să vedem iernile altfel, prin ochi de copii, ei încă nu simt iernile din sufletele părinţilor lor...
Cu paşi timizi şi privirea plină de melancolie, merg uşur prin proaspătul strat alb de steluţe, mă simt neputincios, un fulg mi se opreşte jucăuş pe mână.
Îmi deschid palmele către cer...palmele ard...
Multe din trecerea anotimpurilor nu le-am înţeles la vremea lor, numai când le-a venit timpul ne-am amintit de cer. Este frumos anotimul alb, sunt minunaţi fulgii de nea, dar când vorbeşti de frig, de gheaţă, totdeauna ţi se tulbură duhul şi se cutremură inima. Câtă răspundere avem toţi pentru felul de viaţă pe care îl ducem, pentru că pe urmele faptelor noastre vor călca copiii noştri. Mi se înfioară inima când privesc la iernile de altădată; şi atunci era frig, dar era atâta căldură sufletească!
Îmi deschid palmele către cer...palmele ard...
