Adevărata bogăție nu stă în ceea ce ai, ci în ceea ce oferi.

Într-un mic sat de câmpie, trăia un om pe nume Andrei. Andrei era cunoscut în sat pentru bunătatea și generozitatea sa. Deși nu era bogat, avea mereu un zâmbet pe față și o vorbă bună pentru oricine.

Într-o zi, o furtună puternică a lovit satul, distrugând case și lăsând multe familii fără adăpost. Andrei, deși casa lui a rămas intactă, a simțit durerea și suferința celor din jur. A decis să nu rămână nepăsător.

A început să adune alimente, haine și pături de la cei care aveau mai mult decât aveau nevoie. A organizat un adăpost temporar în biserica satului, unde oamenii puteau veni să se încălzească și să primească o masă caldă. Andrei a petrecut zile și nopți ajutându-i pe cei afectați, fără să ceară nimic în schimb.

Rufele murdare și înțelepciunea veveriței

 

Într-o pădure liniștită, trăiau multe animale care se cunoșteau bine între ele. Într-o zi, Vulpea cea vicleană și Iepurele cel curios stăteau de vorbă.

 

Vulpea: „Ai auzit, Iepure, ce a făcut Ursul? A început să-și spele rufele murdare în râu, chiar în fața tuturor!”

 

Iepurele: „Da, am auzit. Nu înțeleg de ce ar face asta. Nu știe că rufele murdare nu se spală în public?”

 

Veverița înțeleaptă, care asculta de pe o ramură, interveni cu blândețe: „Dragi prieteni, există un vechi proverb care spune: „Nu-ți spăla rufele murdare în public”. În vremurile de demult, oamenii își întindeau rufele în curtea din spate, departe de ochii curioși.”

 

Iepurele: „Dar de ce, Veveriță? Ce e rău în a fi deschis și transparent?”