„Frate, io L‑am căutat pe Domnul pe unde scârțâie radioul…”

 

Am întâlnit într-o zi un frate mai în vârstă. Venise la oraș pentru niște acte de întabulare, dar cum se întâmplă la oameni, din două vorbe am ajuns la cele sufletești. I-am spus de Radio Oastea Domnului și de OasteaDomnuluiTv. El m-a ascultat atent, cu ochii aceia de om care nu se grăbește, dar nici nu lasă vorbele să treacă pe lângă el.

 

După o vreme ne-am reîntâlnit. Și mi-a spus, cu un zâmbet șugubăț:

 

„Știi, frate… io n-am internet. Telefonul meu e ăsta… de pe care de-abia văd numerele. Da’ m-o mâncat curiozitatea.”

 

Și-a început să-mi povestească, de parcă trăia din nou totul:

 

„Am încercat întâi pe un radio mic… nimic. Apoi am scos radioul ăla bătrân din șopron, plin de praf, cu antena strâmbă. L-am șters cu mâneca și l-am băgat în priză. S-o aprins beculețul ăla galben, ca un licurici obosit.

 

Am început să învârt încet de buton… încet, că dacă-l întorci prea tare, sare peste tot. Ba un fâșâit, ba un țiuit, ba o voce străină… și tot așa. Da’ io nu m-am lăsat. Am zis: "Dacă-i de la Domnul, s-o găsi." 

 

Și la un moment dat, printre două pocnituri, s-o auzit o cântare… așa blândă, de parcă venea din altă lume. Am stat nemișcat, să nu stric ceva. Și am zis în gând: "No, Doamne, cred că Te-am găsit pe undele astea bătrâne." "

 

A făcut o pauză, s-a uitat la mine și a izbucnit în râs:

 

„Da’ nu era de la Oaste…”

 

Râdeam amândoi, că era râs din acela sănătos, de om care știe să se bucure și de greșeală. Dar în spatele râsului era și ceva frumos: dorința lui sinceră de a găsi ceva bun, curat, folositor.

 

Și, ca să vezi cum lucrează Domnul prin oameni simpli, acum fratele și-a cumpărat telefon nou. Iar vecinul, om de treabă, i-a dat acces la Wi-Fi.

 

Acum, când îl întrebi, zice cu mândrie:

 

„No, frate… acuma găsesc Oastea fără să mai învârt la butoane.”

 

Și parcă-l vezi cum zâmbește: un om simplu, dar cu o inimă mare, care L-a căutat pe Domnul pe unde a știut el - chiar și printre fâșâiturile unui radio bătrân.

 

Radioul e bun, internetul e de mare ajutor, și Slăvit să fie Domnul pentru ele. Dar să nu uităm că nimic nu poate înlocui pe deplin părtășia de a fi împreună, față către față, în adunare - acolo unde se poate și unde sănătatea ne îngăduie deplasarea. Pentru că Domnul lucrează și prin unde, dar mângâie altfel când inimile bat laolaltă, când cântarea se ridică din piepturi vii și când frații se roagă unii pentru alții, nu doar se aud, ci se și simt aproape.

 

Micuțiu Sorin

28.01.2026