Anul 2024 este dedicat eroului națiunii române Avram Iancu
Într-o dimineață de primăvară, când roua încă mângâia firele de iarbă, un tânăr păși pentru prima oară pe cărările ce duc spre mormântul lui Avram Iancu de la Țebea. În mâini, ținea un buchet de flori sălbatice, culese cu grijă de pe câmpurile înflorite, unde odinioară răsunase ecoul luptelor pentru libertate.
Ajuns
în fața mormântului, tânărul așeză cu reverență florile și, privind piatra
rece, începu un dialog imaginar cu Craiul Munților:
- O, mare Iancu, în fața ta stau umil, cu inima
plină de dor și de respect.
Ai fost stâlp de foc în noaptea
vremurilor și acum, în fața ta, simt cum mă înalț. Tu, care ai luptat pentru dreptatea noastră,
spune-mi, cum pot să-ți urmez calea?
Cum să păstrez vie flacăra ce-ai aprins, în inimile noastre, a românilor?
Și,
ca într-un vis, figura măreață a lui Avram Iancu se înfățișă în fața tânărului,
emanând o lumină blândă și caldă:
- Tânăr român, florile tale sunt daruri
prețioase, culese de pe pământul îmbibat cu jertfa străbunilor.Ele sunt
simbolul vieții ce continua și al sângelui ce nu a fost vărsat în zadar.
Mulțumesc pentru popasul tău la mormântul meu și știi, duhul meu este viu în
fiecare român. În fiecare inimă ce bate pentru libertate, în fiecare gând ce se
înalță spre dreptate.
Cuvintele
lui Iancu răsunau în sufletul tânărului, care, copleșit de emoție, își plecă fruntea
în semn de mulțumire. Când și-a ridicat privirea, figura lui Iancu dispăruse,
lăsând în urmă doar ecoul cuvintelor sale.
Tânărul
își dădu seama că ațipise pe banca de piatră, dar în inima sa, duhul lui Iancu
era mai viu ca niciodată. Se ridică, privi încă o dată mormântul și știu că,
deși fusese doar un vis, mesajul lui Iancu va rămâne cu el pentru totdeauna. În
acel moment, simți că poartă în el spiritul neînfricat al Craiului Munților,
gata să continue lupta pentru valorile în care a crezut Avram Iancu.
Sub
bolta bisericii, tânărul stătea cufundat în gânduri și-n tăcerea sfântă,
istoria îi vorbea, desfășurându-și paginile îngălbeninte de vreme. Simte că
aici unde Părintele Trifa și-a unit destinul cu cel al Iancului, duhul lor încă
veghează, în inima fiecărui român, neînfrânt și statornic. Se așează pe iarba
cea moale privind cum coboară în vale tinerii întâlniți acolo și deschide
cartea ”Fericiții noștri înaintași”
primita în dar de la ei. Și cum nicio întâmplare nu este întâmplătoare, ochii
se opresc peste câteva rânduri care vorbeau tocmai despre Părintele Iosif Trifa, profet al neamului românesc
și despre Noaptea de Bilanţ şi de Revelaţie a Anului Nou 1923:
” Din această noapte de zbucium şi de prăbuşire s-a
născut saltul strălucit şi înnoitor al Oastei Domnului. Acesta a rămas pe totdeauna
primul An Nou cu adevărat al acestei credinţe şi al acestui Neam care nu
avuseseră până atunci decât ani vechi, începuţi şi sfârşiţi în acelaşi vechi şi
întunecos fel al păcatului, al necredinţei, al bigotismului şi al formalismului
îngheţat şi împilat în orbia şi în robia păcatului şi păcătoşirii.
Dar, ca orice lumină care sperie
făpturile întunericului, această minunată şi înnoitoare făclie a lui Dumnezeu
le-a speriat pe toate vietăţile care iubeau păcatul şi îşi îngrăşau trupurile
din menţinerea lui. Şi, ca bufniţele speriate de felinare, s-au repezit să
stingă lumina cea nouă şi să-l sfâşie pe purtătorul ei.
Orbiţi
de micimea lor sufletească şi de gelozia nevredniciei lor, chiar şi cei ce
fuseseră cândva pe o clipă încălziţi de o rază evanghelică s-au prăbuşit îndată
în apatia generală a celorlalţi, înecându-se în noroiul leneviei, al
comodităţii şi al lăcomiei.
Profetul Adevărului Viu însă, plin de
Duhul Sfânt, suna din trâmbiţa redeşteptării bisericeşti şi apăsa din greu pe
plugul evanghelizării naţionale, desţelenind hotarele sufleteşti ale ţării
pline de spini şi bolovani, pentru semănătura şi recolta cea nouă şi
mântuitoare. Întreg sufletul poporului luminat, presimţind în el pe adevăratul
trimis al lui Dumnezeu şi pe dezrobitorul său duhovnicesc, i s-a ataşat cu
toată puterea încă de la începutul desluşirii glasului soliei sale. Şi, după
cum încheia cei zece ani de păstorire la Vidra cu cuvintele: „…Ce mare
deosebire este între starea voastră de acum şi cea din urmă cu zece ani, când
am venit aici ca păstor al vostru sufletesc… Atunci eraţi în întuneric, acum
aveţi lumina vieţii. Atunci nu cunoşteaţi nimic, acum cunoaşteţi toate
lucrurile. Atunci eraţi străini de Dumnezeu, fără nădejde şi fără nici o
temelie, în superstiţii şi în formalism, iar acum cât de puternică tărie,
nădejde şi credinţă îndrumă sufletele voastre în cunoaşterea şi trăirea voii
lui Dumnezeu” – tot aşa vorbea el şi la cei zece ani de Oaste, în 1934, când
aria muncii sale depăşise nu numai hotarele României, ci şi ale Europei, prin
Lucrarea Oastei Domnului care va fi un focar de viaţă sfântă nu numai pentru
poporul nostru şi Biserica noastră – ci pentru încă multe popoare şi biserici
creştine până Dumnezeu ştie unde.”
Se
oprește o clipă din citit și ca să nu uite pagina, pune ca semn o bucățică de
hârtie pe care își însemnase câteva gânduri la Țebea. Când redeschide cartea,
ochii se umezesc de lacrimi. Numai Dumnezeu putea așeza lângă cuvintele citite
mai înainte, testamentul lui Avram Iancu, scris chiar de el în dimineața
aceleași zile:
”Ultima mea voință!
Unicul dor al vieții mele este să-mi
văd Națiunea mea fericită, pentru care după puteri am și lucrat până acum,
durere, fără mult succes, ba tocmai acuma cu întristare văd că speranțele mele
și jertfa adusă se prefac în nimica. Nu știu câte zile mai pot avea; un fel de
presimțire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur. Voiesc dară și
hotărât dispun ca după moartea mea toată averea mea mișcătoare și nemișcătoare
să treacă în folosul națiunii, pentru ajutoriu la înființarea unei academii de
drepturi, tare crezând că luptătorii noștri cu arma legii vor putea scoate
drepturile națiunii mele,
Câmpeni, 29 decembrie 1850
Avram Iancu, advocat și prefect emerit”
Tânărul
simte cum sufletele celor doi mari români îl binecuvântează și pleacă de acolo într-un
târziu purtând în inimă flacăra lor vie, inspirat de exemplul celor doi mari
români, simțindu-se parte din lanțul nesfârșit al luptei pentru credință și
identitate națională.
10.05.2024
Sorin Micuțiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu