Într-o
grădină plină de flori înmugurite și parfumate, Anul Vechi și Anul Nou se
întâlnesc sub un cer seminal primăverii. Aerul este proaspăt, iar păsările
cântă vesel. Eu, visător, mă plimbam
prin grădină și, dintr-o dată, m-am trezit martor la această întâlnire dintre
ani.
Anul
Vechi părea un gentleman în vârstă, cu părul alb și o barbă lungă, purtând un
costum elegant și un ceas de buzunar vechi. Avea o privire înțeleaptă și
blândă, reflectând experiența și cunoștințele acumulate de-a lungul anului.
Anul
Nou era un tânăr plin de viață și energie, cu ochi strălucitori și un zâmbet
larg. Purta haine colorate și moderne, simbolizând prospețimea. Era entuziast
și curioas, dornic să exploreze și să aducă schimbări pozitive.
Anul
Vechi: Bună, An Nou! Ești pregătit să preiei ștafeta? Primăvara aduce mereu un
nou început.
Într-un sat liniștit, trăia un om cu o
dragoste profundă pentru pruncul sfânt născut în ieslea Betleemului. An de an,
el mergea cu colinda la prieteni și la oameni pe care nu-i colinda nimeni. Nu
doar că mergea, dar reușea să adune în jurul său mulți tineri care aduceau
bucurie semenilor.
Cu trecerea anilor, însă, lumea cu
mirajul ei a început să rărească tinerii, iar mentalitatea lor se schimba.
Ideile colindătorului nostru păreau învechite, dar de Crăciun, toate acestea
erau date la o parte de dragul colindei. Neprevăzutul a sosit totuși. Trecuse
de o vârstă și nu mai putea ține pasul cu tinerii, așa că se așeză pe prispa
casei, ca un copil așteptându-l pe Moș Crăciun, și așteptă colindătorii.
În serile de colind, satul era scăldat
în lumina caldă a felinarelor, iar zăpada strălucea sub clarul lunii. Casele
erau decorate cu ghirlande și luminițe, iar aerul era plin de mirosul de
cozonaci și scorțișoară.
