Sandvișul

 

Undeva, într-un orășel așezat între două ape curgătoare, trăia un bărbat ajuns la anii bătrâneții. Viața lui fusese plină, lungă și uneori grea, iar acum zilele îi semănau tot mai mult unele cu altele. Dimineața începea mereu la fel: dejunul, pieptănatul atent al părului soției, câteva glume strecurate printre riduri și lacrimi ascunse.
 
Ea își ducea timpul în pat, privindu-l pe el cum se strecoară dintr-o zi în alta. Urmărea știrile, se pierdea în documentarele de pe Discovery, completa integrame și zâmbea discret când găsea răspunsul potrivit. El, în schimb, își purta suferința pe picioare, iar când nu o putea duce singur, bicicleta îi era tovarăș tăcut. Împreună mergeau la cumpărături, o roată după alta, ca și cum ar fi reușit să scape puțin de greutatea anilor.
 
Seara, gestul devenea ritual: pregătea cu atenție un sandviș. Pentru ea, multe nopți erau albe, așa că trebuia să fie acolo, lângă patul ei, într-un mic gest de grijă ce nu se pierduse cu timpul.
 
Poate Dumnezeu, poate voința ei, poate o înțelegere pe care nimeni n-ar fi putut să o prevadă -într-o miercuri, zi de post și rugăciune, femeia a plecat din această lume. 

Vițelul de aur și închinătorii

 

Orice asemănare cu realitatea este doar o coincidență și pur întâmplătoare. 

În inima unei păduri adormite, unde animalele trăiau într-o somnolență adâncă, a apărut un personaj misterios, un vițel aurit, strălucitor și plin de promisiuni. Vițelul, cu o voce melodioasă și o privire hipnotizatoare, a început să se plimbe prin pădure, adunând în jurul său o mulțime de admiratori.

Vițelul de aur, cu o agilitate politică remarcabilă, își schimba masca în funcție de public. Pentru vulpi, promitea o vânătoare nelimitată, pentru lupi, o putere neîngrădită, iar pentru iepuri, siguranță și protecție. Fiecare animal din pădure vedea în vițelul aurit o reflectare a propriilor dorințe și temeri.

În curând, vițelul de aur și-a anunțat candidatura la alegerile pentru conducerea pădurii adormite. Discursul său era un amestec amețitor de promisiuni grandioase și amenințări subtile. El vorbea despre întoarcerea la originile mărețe ale regnului animal, despre o alianță puternică cu regele din pădurea roșie și despre o relație specială cu pădurea de peste mării.

Reveica

 

...În ciuda faptului că nu mi-a dat viață, ea mi-a oferit o iubire necondiționată și un cămin plin de afecțiune. A fost o femeie mică de statură, dar cu o inimă imensă, capabilă să îmbrățișeze și să aline orice durere.

Reveica m-a învățat despre puterea dragostei și a sacrificiului. Ea a fost mereu acolo pentru mine, oferindu-mi sprijinul și grija de care aveam nevoie pentru a crește și a mă vindeca. În fiecare gest al ei, am simțit respectul și recunoștința pentru viață, pentru familie și pentru valorile autentice ale satului nostru.

În momentele de cumpănă, când boala mea părea să fie o povară prea grea, Reveica nu a ezitat să mă ia sub aripa ei, să mă îngrijească și să mă protejeze ca pe propriul ei copil. Dragostea ei a fost ca un balsam pentru sufletul meu, iar sacrificiile pe care le-a făcut pentru mine au fost dovada unei iubiri adevărate și profunde.

Mulțumesc - povestea tânărului rătăcit și a pustnicului bătrân

 
Într-o zi de toamnă târzie, un tânăr pe nume Andrei se rătăci într-o pădure deasă. Frunzele cădeau în jurul lui, iar vântul rece îi pătrundea până la oase. Andrei se simțea pierdut și disperat, neștiind încotro să meargă. După ore de rătăcire, zări în depărtare o lumină slabă. Se îndreptă spre ea, sperând să găsească ajutor.
 
Când ajunse mai aproape, descoperi un schit mic și smerit, ascuns între copaci. Bătu la ușă și, după câteva momente, un pustnic bătrân îi deschise.
-  Bine-ai venit, tinere. Ce te aduce pe aici?
-  M-am rătăcit în pădure și nu știu cum să mă întorc acasă. Putețisă mă ajutați?"
 
Pustnicul îl pofti pe Andrei înăuntru și îi oferi un loc lângă focul cald. Îi dădu o cană de ceai fierbinte și începu să-i povestească despre viața sa în schit.                                                        - Înainte de a te ajuta să găsești drumul, vreau să-ți spun o poveste. Este despre recunoștință și importanța de a spune ”mulțumesc”.
 
Andrei ascultă cu atenție în timp ce pustnicul începu să povestească.                                      - Într-o zi, zece leproși au venit la Domnul Iisus, cerându-i să-i vindece. Domnul Iisus i-a trimis să se arate preoților și, pe drum, toți zece au fost vindecați. Dar doar unul dintre ei, un samaritean, s-a întors să-I mulțumească. Domnul Iisus a întrebat: ”Nu s-au găsit decât acest străin să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu?” și i-a spus celui vindecat: ”Ridică-te și pleacă; credința ta te-a mântuit.”