Vă mulţumesc de colaborarea de până acum şi să spunem din nou: ,,Doamne, ajută!” şi să mai scriem câteva gânduri...Sincer, îmi doresc să-l văd pe Florinel crescând, alături de îngeraşul său, bucurându-se alături de părinţi, trecând prin şcoala vieţii, prin încercări, ieşind biruitor din ele, şi de ce nu legănându-şi nepoţeii. Eu cred ca se poate lucrul acesta...depinde de noi.
Am adunat aici toate fragmentele scrise de noi împreună cu voi timp de două luni, aici ; aici ; aici ; aici și aici, pentru a face povestea unitară. Vă mulţumim din suflet! E atât de frumoasă până acum! Trebuie să o continuăm! ...
( Mariana) ...În albastrul sidefiu al cerului, lumina desena cel mai frumos curcubeu. La capătul lui, o făptură gingaşă, cu un crin alb în mâna dreaptă, scruta orizonturile cu ochişorii lui veseli. Privi apoi spre celălat capăt al curcubeului şi tresări..
( Sorin M ) ....era la primul său răsărit de soare.
( Mirela ) Îi era teamă că de s-ar stinge steluţele, noaptea ar fi fost alungată din ceruri...dar zâmbi şi din zâmbetul lui răsărea, în culori şi mai vii, curcubeul!
( Mariana) - O, Doamne, cât e de frumos pe pământ! Oare oamenii văd aceste frumuseţi? se întreba îngeraşul. Mai privi o dată răsăritul, îşi strânse aripioarele şi făcu din curcubeu un leagăn, apoi începu să cânte ...
( Mirela ) Din cântecul lui se făcu pe dată lumină iar roua începu să picure, cu bucurie pe chipul florilor.
Colo, un greieruş adormi la umbra unei frunze abia răsărită...îi era somn de-atâta cântare în noapte, o buburuza îşi deschise, harnică, aripioarele şi îşi scaldă antenuţele într-un picur de rouă. Lumea gâzelor începu să se trezească la viaţă. Un fluture cu aripi diafane îşi scria,timid, în rotocoale abia simţite zborul către o fereastră, mică, mică, albă. Dincolo, prin sticla cristalină se zărea chipul cuminte, al copilaşului.
(Sorin M )....toate aceste îl făcură să cânte din nou:
Cu-atâta mare bucurie
vin astăzi înaintea ta, Iisus,
cântând nesfârşita-Ţi bogăţie
ce-n faţa ochilor, Tu mi-ai adus.
Doamne, nu ştiu dacă e măsură
pentru aceste-mbelşugări de har
care, iată, inima-mi umplurăde dă afară peste stăvilar....
( Loredana) Când isprăvi cântecul privi mai bine spre pamânt. Coborî încetişor pe curcubeu ca pe un topogan şi se uită cu atenţie spre noi orizonturi. Acolo, la marginea curcubeului, era o lume nouă. O lume atât de diferită de tot ce cunoscuse el.
( Mariana ) Alunecarea înceată pe toboganul de culoare îl apropia tot mai mult de lumea pe care o văzuse doar de acolo, din înălţimi...
Gândul că va fi printre flori şi fluturi, printre stropii de rouă, printre copilaşii zburdalnici, îl făcu să bată din aripoare de bucurie.
Îşi îndreptă privirea din nou spre chipul cuminte al copilaşului...Ah! abia aştepta să...
( Sorin M)...auda sunetul pasilor lui pe calea catre cer, cand deodata auzi glasul soptit al mamei copilasului:
"O, Domnul meu Bun, Te rog rămâi todeauna cu pruncul meu şi călăuzeşte-i mereu paşii şi viaţa numai pe calea Ta. El este mic şi în calea vieţii lui vor fi atâtea piedici şi ispite. Fă-l să-ţi audă glasul şi să-ţi vadă pururi faţa ta plăcută, pentru ca lumea şi amăgirea ei să nu-i fure cununa credincioşiei niciodată... Niciodată, Doamne...Trimite îngerul păzitor să-i stea alături..." ....
( Loredana si Robert) Atunci îngeraşul privi cu mare atenţie chipul senin al copilului, ochii lui mari, albaştri, privirea lui veselă şi jucăuşă. Privi şi spre chipul îngrijorat al mamei, spre privirea ei ce implora speranţa şi înţelese. Da, înţelese cu adevarat. Curcubeul nu răsărise acolo întâmplător. Acu înţelesese de ce era acolo chiar fără să fie o dimineaţă ploioasă. Domnul cel veşnic şi bun îl pusese acolo să îl aducă pe el pe pământ. Sa vadă acest mic copilaş şi pe mama lui care cerea ocrotirea divină.
Şi atunci înţelese profund, nu doar scopul zburdălniciei lui de dimineaţă ci mult mai mult. Îşi înţelese menirea sa pe lume:
Nu era un simplu ingeras.
Era un înger păzitor.
( Sorin M) Se uită atent prin casă... Înăuntru se vedeau semnele sărăciei: o măsuţă, două scaune, un pat vechi cu saltea de paie, o fereastră mică prin care soarele se străduia să aducă lumină, o sobă mai mult rece decât caldă...lângă care, înfăşurat într-o plăpumioară veche, dormea liniştit puiul de om. Era atât de fermecător! Pleoapele somnoroase acopereau ochii de cer... Avea părul bogat în bucle precum spicul de grâu...era atât de frumos, încât îngeraşul se uită după aripi crezând că are în faţă tot un îngeraş ca şi el...
Nu departe, doar la vreo trei patru case mai încolo, era biserica. Clopotul ei răzbătea prin mica fereastră până la urechile mamei. Se întoarse smerit spre răsărit, se închină şoptind:
"Mă iartă, Doamne, sunt nevoită să stau acasă, dar îmi este aşa de dor de Tine!... Te rog, găseşte o cale să-mi pot boteza copilul...am vândut tot ce puteam vinde..."
Pe chipul îngeraşului se iviră multe bobiţe ca de rouă... Erau primele lui lacrimi...deodată îşi aduse aminte de rolul lui în toată această poveste şi zbură spre Biserica. Acolo slujba era pe sfârşite. Intră în altar făcându-şi loc printe toţi ceilalţi îngeri ce erau acolo până când ajusese lângă îngerul păzitor al preotului ce slujea la altar. Se opri lângă el şi tăcu până când Sf. Liturghie se termină şi apoi îi şopti "Am nevoie de ajutorul tău!",povestindu-i acestuia dorul mamei ce nu putu să vină la Biserică....
Oamenii pe rând plecau acasă şi îngerii îi urmau... Se făcea din ce în ce mai linişte. Îngeraşul nostru mai zăbovi un pic privind îndelung spre altar...după care plecă şi el.
Ajuns acasă, o găsi pe mama dormind aplecată peste pătuţul copilaşului, iar pe acesta zâmbitor jucându-se cu mânuţa în părul ei.
În clipa aceea, se auziră bătăi în uşă. Mama se trezi ca dintr-un vis şi deschise. În prag era o fetiţă mică care fără să aştepte vreo întrebare spuse: "M-a trimis tata să vă spun să faceţi cald în casă că vine să facă slujba de botez..."
( Mariana) Mama se întoarse pentru o clipă în visul ei în care parcă văzuse un înger într-n dans al bucuriei...şi murmura...
( Nicol) Era un alb înstelat
ce mă privea umil.
Am întins mâna să
mângâi acel dans
nescris de Înger...
( Loredana) Şi atunci îngeraşul nostru începu să salte şi să se bucure şi să facă tumbe in aer. Şi cum privea la mama care nu ştia de unde să înceapă, ce să strângă mai intâi, ce să lustruiască cu colţul cârpei, deşi în căsuţa lor modestă nu erau foarte multe de lustruit, cum privea la micuţul bălăior ce gângurea liniştit începu deodată să plângă, cu lacrimi mari, angelice. Da. Să plângă. Că nu doar suferinţa din lume, nu doar necazurile şi sărăcia meritau lacrimile lui de înger pur ci , în mod cu totul special, bunătatea din oameni. Da, bunătatea oamenilor merita şi ea lacrimile lui. Plângea de fericirea pe care doar bunătatea unei inimi curate o poate provoca... Căci bunătatea unui om , a unui preot şi a casei sale transforma şi casa aceasta care credea că nu mai are speranţă. Dar deodată, uite, bunătatea, credinţa şi dragostea schimba mica casuţă...
( Mariana) Îşi înălţă ochii umezi către cerul de unde venise, mulţumind Lui Dumnezeu că oamenii pe care i-a creat sunt doar cu puţin, foarte puţin mai prejos de îngeri...Era atât de fericit! Se apropie de copilaşul cu ochi de cer, veghindu-l cât mama lui trebăluia cântând prin casă...
După ce totul fusese pregătit, mama se apropie de copilul ei drag şi şopti o rugăciune pentru ca îngerul păzitor să îl apere. Două zâmbete au înflorit în căsuţa aceea mică aducând lumină de rai, zâmbetul îngeraşului şi zâmbetul copilaşului...
În câteva clipe a sosit părintele. Cu un glas blând, de adevărat părinte, o întrebă cum îl cheamă pe băieţel:
- Părinte, m-am gândit mult ce nume să îi pun...E aşa frumuşel ca un trandafir roz, ochişorii ca nişte flori de nu-mă-uita, zâmbetul lui ca un crin...Şi am un frăţior pe nume Florin, de care îmi e atât de dor, aşa că i-am pus numele Florin, rosti mama cu emoţie în glas...
- Va serba ziua onomastică de Florii, spuse părintele zâmbind.
( Mirela) În căsuţa caldă înflori bucuria şi plutea peste tot voia bună.
Îndată, mama se aplecă către micuţ, care privea cu ochi mari, miraţi şi braţele ei îl cuprinseseră în iubirea-i nesfârşită.
( Mariana) Îngeraşul stătea deoparte admirând frumuseţea acestei imagini. Chipul mamei, în iubirea ei pentru Florinel, avea atâta frumuseţe şi lumină!
Se tot întreba în gândul lui: cum este oare să simţi îmbrăţişarea mamei?! Pentru o clipă îşi dori să fie copilaşul acestei mame...Dar îşi aminti repede de misiunea lui, aşa că îşi întinse şi el aripioarele învăluind în iubire şi mamă şi prunc deopotrivă.
(Mirela) Sa-l botezam! rosti parintele cu gals scazut, din care bunatatea lui invaluia si inimile cele mai impietrite.
O cadita mica, in care mama il imbaia pe micutul prunc, apa pregatita pentru botezul copilasului era calda, atat cat Florinel sa nu simta ca i-ar fi frig!
Ingerasul isi impreuna manutele intr-o ruga fierbinte, catre Bunul Tata de Sus, o rua in care ii cerea Vasnicului Parinte sa-l invredniceasca sa aiba grija de Florinel atat timp cat calea lui crestineasca ii va fi scrisa cu pasii lumesti.
Copilasul, privea cu ochii lui mari chipul bland al parintelui care citea rugaciunile randuite de la inceputuri pentru sfanta taina a botezului.
(Sorin M) Preotul: "Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor."
Mama: Amin.
Preotul: "Cu pace Domnului sa ne rugam."
Mama: Doamne miluieste.
Preotul: "Pentru pacea de sus si pentru mantuirea sufletelor noastre, Domnului sa ne rugam....
Ca Tu de bunavoie toate aducandu-le dintru nefiinta intru fiinta, cu puterea Ta tii faptura si cu purtarea Ta de grija chivernisesti lumea. Tu din patru stihii ai asezat faptura, cu patru vremi ai incununat curgerea anului. De Tine se cutremura toate puterile ingeresti. Pe Tine Te lauda soarele. Pe Tine Te slaveste luna. Tie se pleaca stelele.
Mama: Amin.
Preotul: "Cu pace Domnului sa ne rugam."
Mama: Doamne miluieste.
Preotul: "Pentru pacea de sus si pentru mantuirea sufletelor noastre, Domnului sa ne rugam....
Ca Tu de bunavoie toate aducandu-le dintru nefiinta intru fiinta, cu puterea Ta tii faptura si cu purtarea Ta de grija chivernisesti lumea. Tu din patru stihii ai asezat faptura, cu patru vremi ai incununat curgerea anului. De Tine se cutremura toate puterile ingeresti. Pe Tine Te lauda soarele. Pe Tine Te slaveste luna. Tie se pleaca stelele. Pe Tine Te asculta lumina. De Tine se ingrozesc adancurile. Tie slujesc izvoarele. Tu ai intins cerul ca un cort. Tu ai intarit pamantul peste ape. Tu ai ingradit marea cu nisip. Tu spre rasuflare ai revarsat aerul. Puterile ingeresti Tie slujesc si cetele arhanghelilor Tie se inchina; heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu cate sase aripi, imprejur stand si zburand, de frica slavei Tale celei necuprinse se acopera. Ca Tu, Dumnezeu fiind, necuprins de gand si de cuvant, si fara de inceput, ai venit pe pamant, chipul nostru luand, intru asemanare omeneasca facandu-Te; ca n-ai rabdat, Stapane, pentru indurarile milei Tale, sa vezi neamul omenesc chinuit de diavolul, ci ai venit si ne-ai mantuit pe noi. Marturisim harul Tau, vestim mila Ta, nu tainuim facerea Ta de bine. Toata firea omeneasca ai izbavit-o; pantecele Fecioarei l-ai sfintit cu nasterea Ta. Toata faptura Te lauda pe Tine, Cel ce Te-ai aratat, ca Tu, Dumnezeul nostru, pe pamant Te-ai aratat si cu oamenii ai petrecut; Tu, trimitand din cer Duhul Tau cel Sfant, ai sfintit curgerile Iordanului si capetele balaurilor care se incuibasera acolo le-ai zdrobit."
Dupa acesta rugaciune perotul afundand mana in apa, face semnul crucii, de trei ori, zicand de fiecare data:
"Tu insuti dar, Iubitorule de oameni Imparate, vino si acum cu pogorarea Sfantului Tau Duh si sfinteste apa aceasta (de trei ori).
Si-i da ei harul izbavirii, binecuvantarea Iordanului. Fa-o pe ea izvor de nestricaciune, har de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare de boli, diavolilor pieire, de puterile cele potrivnice neatinsa, plina de putere ingereasca. Sa fuga de la ea pizmasii zidirii Tale, ca am chemat, Doamne, numele Tau cel minunat, slavit si infricosator pentru cei potrivnici."
Si sufla asupra apei in chipul crucii de trei ori, zicand rugaciunea aceasta:
"Sa se zdrobeasca sub semnul chipului Crucii Tale toate puterile cele potrivnice (de trei ori)....
Binecuvantat este Dumnezeu, Cel ce lumineaza si sfinteste pe tot omul ce vine in lume, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin."
In tot acest timp mama era framantata de ganul ca nu are nas pentru copil dar, parintele parca stiind ganul ei lua copilul in brate indeplinind si slujba nasului. Lua apoi din untdelemnul sfintit cu doua degete si-i face chipul crucii pe frunte, zicand:
Se unge robul lui Dumnezeu Florin cu untdelemnul bucuriei, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Pe piept: Spre tamaduirea sufletului.
Pe spate: Si a trupului.
La urechi: Spre ascultarea credintei.
La maini: Mainile Tale m-au facut si m-au zidit.
La picioare: Ca sa umble pe caile Tale.
Si dupa ce-l unge cu untdelemn peste tot trupul, il ia in maini si tinandu-l drept, cautand spre rasarit, il boteaza, afundandu-l de trei ori, zicand la intaia afundare:
Se boteaza robul lui Dumnezeu Florin in numele Tatalui. Amin.
La a doua afundare: Sl al Fiului. Amin.
Iar la a treia afundare: si al Sfantului Duh. Amin; acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Apoi il imbraca in haina curata, zicand:
"Se imbraca robul lui Dumnezeu Florin in haina dreptatii, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin...."
La finaul slujbei de botez preotul nanas, mai reosti o rugaciune:
"Cel ce ai daruit robului Tau Florin izbavire de pacate prin Sfantul Botez si i-ai dat ca pe o arvuna innoirea vietii, Insuti Stapane, Doamne, binevoieste sa straluceasca pururea lumina fetei Tale in inima robului Tau acesta apara pavaza credintei sale nebantuita de vrajmasi, pazeste-i nespurcata si neintinata haina nestricaciunii cu care s-a imbracat; fii milostiv acestuia si noua, mamei si nasului sau, dupa multimea indurarilor Tale.
Ca intru aceasta Sfanta Taina s-a binecuvantat si s-a slavit preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin."
Dupa acesta rugaciune perotul afundand mana in apa, face semnul crucii, de trei ori, zicand de fiecare data:
"Tu insuti dar, Iubitorule de oameni Imparate, vino si acum cu pogorarea Sfantului Tau Duh si sfinteste apa aceasta (de trei ori).
Si-i da ei harul izbavirii, binecuvantarea Iordanului. Fa-o pe ea izvor de nestricaciune, har de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare de boli, diavolilor pieire, de puterile cele potrivnice neatinsa, plina de putere ingereasca. Sa fuga de la ea pizmasii zidirii Tale, ca am chemat, Doamne, numele Tau cel minunat, slavit si infricosator pentru cei potrivnici."
Si sufla asupra apei in chipul crucii de trei ori, zicand rugaciunea aceasta:
"Sa se zdrobeasca sub semnul chipului Crucii Tale toate puterile cele potrivnice (de trei ori)....
Binecuvantat este Dumnezeu, Cel ce lumineaza si sfinteste pe tot omul ce vine in lume, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin."
In tot acest timp mama era framantata de ganul ca nu are nas pentru copil dar, parintele parca stiind ganul ei lua copilul in brate indeplinind si slujba nasului. Lua apoi din untdelemnul sfintit cu doua degete si-i face chipul crucii pe frunte, zicand:
Se unge robul lui Dumnezeu Florin cu untdelemnul bucuriei, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Pe piept: Spre tamaduirea sufletului.
Pe spate: Si a trupului.
La urechi: Spre ascultarea credintei.
La maini: Mainile Tale m-au facut si m-au zidit.
La picioare: Ca sa umble pe caile Tale.
Si dupa ce-l unge cu untdelemn peste tot trupul, il ia in maini si tinandu-l drept, cautand spre rasarit, il boteaza, afundandu-l de trei ori, zicand la intaia afundare:
Se boteaza robul lui Dumnezeu Florin in numele Tatalui. Amin.
La a doua afundare: Sl al Fiului. Amin.
Iar la a treia afundare: si al Sfantului Duh. Amin; acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Apoi il imbraca in haina curata, zicand:
"Se imbraca robul lui Dumnezeu Florin in haina dreptatii, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin...."
La finaul slujbei de botez preotul nanas, mai reosti o rugaciune:
"Cel ce ai daruit robului Tau Florin izbavire de pacate prin Sfantul Botez si i-ai dat ca pe o arvuna innoirea vietii, Insuti Stapane, Doamne, binevoieste sa straluceasca pururea lumina fetei Tale in inima robului Tau acesta apara pavaza credintei sale nebantuita de vrajmasi, pazeste-i nespurcata si neintinata haina nestricaciunii cu care s-a imbracat; fii milostiv acestuia si noua, mamei si nasului sau, dupa multimea indurarilor Tale.
Ca intru aceasta Sfanta Taina s-a binecuvantat si s-a slavit preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin."
(Mariana) Îngeraşul lui Florinel jubila de atâta bucurie văzându-şi protejatul lui botezat şi cu un naş atât de vrednic.
Mama îşi şterse a nu ştiu câta oară lacrimile bucuriei cu colţul năframei ce acoperea părul negru strâns coc. Se închină, luă pruncul în braţele-i firave şi-l strânse la pieptul ei cum numai o mamă poate face.
Mama îşi şterse a nu ştiu câta oară lacrimile bucuriei cu colţul năframei ce acoperea părul negru strâns coc. Se închină, luă pruncul în braţele-i firave şi-l strânse la pieptul ei cum numai o mamă poate face. Faţa ei radia o lumină tainică...Se uită spre cer, murmură ceva, apoi oftă. Dorul de soţul ei drag era atât de mare!...
(Loredana) Între rugăciune şi amintire, între vis şi nostalgie, îşi strângea puternic la piept rodul iubirii ei cu gandul la iubirea ce nu era lângă ea.Şi gânduri, gânduri năvăleau peste ea, de la alte rugăciuni, de la altă slujbă, una a nunţii.Privind la chipul senin al copilului ei, la picurii de apă sfinţită, vedea în ei ca-ntr-o oglindă imagini de mult uitate, şi care acum îşi cereau parcă dreptul la viaţă...
(loredana şi robert) Îşi aminti ca prin vis că a fost şi ea copil. Acum, ţinând micuţul băieţel atât de strâns în braţe, aproape că simţea la rândul ei respiraţia mamei de demult. Şi cât de strâns la piept se tineau , aşa cum îşi ţine şi ea copilul, tot în aceeaşi căsuţă micuţă.
Dar într-o zi respiraţia nu a mai fost aproape de ea, nu a mai fost nici mama, nici tata apoi şi ea a părăsit căsuţa copilăriei pentru lumea cea mare.
Iar în lumea cea mare l-a întâlnit pe el. S-au întâlnit nu foarte de mult, în studenţie, la un curs la care nici unul nu ştia precis cum ajunsese acolo. Dar într-o zi respiraţia nu a mai fost aproape de ea, nu a mai fost nici mama, nici tata apoi şi ea a părăsit căsuţa copilăriei pentru lumea cea mare.
Iar în lumea cea mare l-a întâlnit pe el. S-au întâlnit nu foarte de mult, în studenţie, la un curs la care nici unul nu ştia precis cum ajunsese acolo.
Iubirea este o amintire paradisiacă, o poveste. Aşa a fost cu siguranţă iubirea lor curată. Ca să poţi exista trebuie să te vezi în ochii celuilat, iar ea s-a vazut. Da, s-a văzut cu siguranţă, şi ce ochi erau...acum se vedea în alţi ochi mai mici, de fapt aceeaşi ochi transmişi la o puiuţul dragostei lor. Există bucurii pe lume pentru care încă nu s-au inventat cuvinte care să explice ceea ce simte un om în anumite clipe. Există tristeţi de nespus şi există cuvinte de neînţeles de majoritatea oamenilor. Iar ei au trăit o asemenea poveste de iubire cum numai în cărţile cu coperţile arse de vreme şi vremuri mai citeşti, o iubire, o dorinţă, o patimă ce n-o poţi deosebi de un vis, din care a rămas în amintire trăirea... fiorul... copilul...
Copilul, micul ei pui de floare, era singurul care o convingea că nu e vis. Dacă ardeţi să ardeţi cu flacără mare, altfel fumul intră în ochi şi vă dau lacrimile şi mai ales să nu vă pară rău niciodată, îi răsunau în minte cuvinte fără stăpân.
Ardeţi tot, nu lăsaţi nimic să putrezească! Iar ei au ars, sufleteşte cât s+a putut de mult, iar trupeşte într-un stupid accident. Acum nu mai avea flăcări în faţă ci doar apă. apă sfinţită de la taina sfântului botez.
Acum s-a întors iarăşi în căsuţa de demult, nu singură, ci cu un prunc micuţ.
Şi acum , în clipa creştinării sale, gândul ei era atât de împărţit.Se ruga cu lacrimi mari, pentru o minune. Privind lacrimile mari ale mamei, lacrimile ei mestecate cu stropii de apă sfinţită, îngerul chemat de ea în sprijinul fiului ei, se rugă şi el atunci pentru o nouă minune...
(Loredana) si deodată. chiar în clipa în care părintele terminând botezul se pregătea să închine copilul mamei, uşa se deschise...
(Sorin M) ...in prag era chiar sotul, nu el murise in accident desi a fost si el in masina aceea.Cand a iesit din masina in flacari, fost atat de speriat incat a tot fugit neuitansu-se inapoi, pana ce a ajuns aproape de marginea unei padruri, In departare se crapa de ziua, a mai facut cativa pasi si a cazut ca secerat la pamant. Nimeni nu stie cat a stat acolo,a fost gasit intr-un tarziu de un om sau poate ca a fost chiar un inger ca nu l-a mai vazut din ziua aceea. A fost dus la spital unde cand s-a trezit nu-si mai aducea aminte nimic, cine este, de unde vine. Nimeni nu s-a mai interesat de el toti ai lui il crezura mort, mistuit de flacari in masina... Dar a fost ingrijit si iata-l dupa atatea luni vindecat acasa.
(Mariana) Câteva clipe totul părea nemişcat...Priviri mari şi speriate îl ţintuiau pe cel venit de dincolo, căci toţi îl crezuseră plecat în lumea îngerilor. Doar tânăra mămica, mireasa lui dragă, zâmbi cu lacrimile ei ca în ziua nunţii lor...Ea l-a aşteptat mereu, de fapt îl purta în inima ei şi înlăuntrul ei prin rodul iubirii lor.
Sub privirile iscoditoare ale celorlalţi, cei doi păşesc unul spre altul...Un şuvoi de iubire nesfârşită le cuprinde fiinţele. Li se îmbrăţişează privirile, apoi inimile, apoi braţele...Cad amândoi în genunchi, cu Florinel în braţele puternice de tată. Amândoi îl răsfaţă cu privirea lor înlăcrimată...Cuvintele tac, deşi inimile şi buzele sunt în cel mai duios tremur...
Îngeraşul lui Florinel, plin de o bucurie fără de margini, îi şopteşte ceva îngeraşului proaspătului tătic:
( Loredana)-Eu sunt îngeraşul copilaşului micuţ pe nume Florin. Am fost trimis să am grijă de acest copilaş, căci el avea mare nevoie de vegherea mea şi de sprijinul meu.
Eu sunt de foarte puţină vreme aici, dar i-am cunoscut deja atât pe îngeraşul mămicii dragului meu protejat, cât şi pe îngeraşul acestui vrednic şi întru totul deosebit părinte.
Deşi sunt nou şi încă învăţ permanent lucruri noi despre acestă lume ce nu conteneşte a mă uimi, pot spune totuşi că nu am văzut până acum atâta bucurie în această căsuţă cum este cea pe care a adus-o aici venirea ta şi a celui pe care tu îl ai în pază.
Eu sunt de foarte puţină vreme aici, dar i-am cunoscut deja atât pe îngeraşul mămicii dragului meu protejat, cât şi pe îngeraşul acestui vrednic şi întru totul deosebit părinte.
Deşi sunt nou şi încă învăţ permanent lucruri noi despre acestă lume ce nu conteneşte a mă uimi, pot spune totuşi că nu am văzut până acum atâta bucurie în această căsuţă cum este cea pe care a adus-o aici venirea ta şi a celui pe care tu îl ai în pază.
(Sorin M) Să dăm slava lui Dumnezeu spuse îngerul tatălui lui Florinel, să dăm slavă lui Dumnezeu!
Deodată se făcu auzită o muzică lină. Un cor nevăzut cânta cântare măiastră şi dulce, învăluind ca un şal de lână cald pe toţi cei din casă.
Tatăl se aplecă deasupra băieţelului şi îl mângâie gingaş cu mâna tremurând de emoţie. Două lacrimi îi căzură din ochi drept pe obrazul lui Florinel, şi acesta tresări. Deschise ochii, privi în jur şi pentru prima oară în viaţă zâmbi....
Deodată se făcu auzită o muzică lină. Un cor nevăzut cânta cântare măiastră şi dulce, învăluind ca un şal de lână cald pe toţi cei din casă.
Tatăl se aplecă deasupra băieţelului şi îl mângâie gingaş cu mâna tremurând de emoţie. Două lacrimi îi căzură din ochi drept pe obrazul lui Florinel, şi acesta tresări. Deschise ochii, privi în jur şi pentru prima oară în viaţă zâmbi....
(Mariana) Tânăra mămică se pierdu de uimire, de fericire...Îşi rezemă capul de umărul soţului ei drag şi simţea cum inima se încălzeşte şi devine mare şi largă cuprinzând în ea cu atâta iubire pruncuţul ei iubit şi pe tatăl lui...Simţea ceva nou. Două feluri de iubiri care se ingemănau şi se contopeau atât de armonios: iubire pentru soţ şi iubire pentru fiu. Amândoi o chemau cu iubirea lor şi deodată simţi o îngrijorare:cum o să se împartă? Câtre cine să alerge prima dată? Amândouă iubirile erau la fel de puternice...
Privi spre Florinel,care zâmbi din nou. I se părea că e un îngeraş...Îşi aminti de îngeraşul ei şi nu făcu decât să-şi las din nou capul pe umărul soţului aşteptând duioasa adiere a aripilor îngeraşului ei...Era aşa de fericită! Începu să murmure un cântecel, pe care îl ştia dintr-o carte de cântări scrisă de Traian Dorz
Privi spre Florinel,care zâmbi din nou. I se părea că e un îngeraş...Îşi aminti de îngeraşul ei şi nu făcu decât să-şi las din nou capul pe umărul soţului aşteptând duioasa adiere a aripilor îngeraşului ei...Era aşa de fericită! Începu să murmure un cântecel, pe care îl ştia dintr-o carte de cântări scrisă de Traian Dorz :
Inocenţă şi candoare
risipeşti în jur zâmbind,
pleoapele, ca o vibrare,
în visare cad clipind.
Muguraş înmugurit,
să creşti mare, fiu iubit,
peste vremuri credincios,
bun urmaş al lui Hristos.
Când mânuţa-ntinzi spre mine,
gângurind în scutecel,
cine-i scump la mama, cine,
dragul mamei mugurel?
Lângă patul tău coboară
îngeraşii-ncetişor,
umbra somnului uşoară
se răsfrânge-n obrăjor.
A privirii unduire
scaldă albe curaţii,
oglindind în strălucire
dorul dulcii veşnicii.
Auzind vocea blândă a firavei mămici, îngeraşii păzitori pentru toţi din căsuţa aceea au înmărmurit...Era poate pentru prima dată când au apărut lacrimile de înger...lacrimide bucurie care răspândeau în jur miros de mir...
(Sorin M)Cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera." (Ps. 125. 5) ...spune unul dintre îngeri cautând cu privirea un loc une să-şi ascundă lacrimile...găsi în pervazul mic al ferestrei un bucheţel de lăcrămioare şi le ascunse acolo.
Lăcrămioarele dintr-o dată parcă prinseseră mai multă viaţă şi deschizandu-şi petalele,mulţumiră pentru darul preţios...
Lăcrămioarele dintr-o dată parcă prinseseră mai multă viaţă şi deschizandu-şi petalele,mulţumiră pentru darul preţios...
(Rodica Botan) Dar ingerasul isi revenii repede la realitate. Asta era doar inceputul. Cite incidente o sa mai fie cind va trebui sa intervina? Si uite-l cit este de nazdravan...copii cresc si in curind va trebui sa alerge dupa piciorusele cele mici si dolofane, va trebui sa pazeasca minutele alea grabite si va trebui sa fie cu toata atentia la faptura asta mica care i-a fost data in paza...I s-a spus clar..."nici un fir de par sa nu cada...si trebuie raport precis pentru orice incident!
(Anonim) Din acea zi,copilasul l-a cunoscut pe ingeras si mereu vorbea cu el prntru ca ingerasii pazitori inteleg orice grai.
(Mariana) După ce toţi au plecat uimiţi de marea minune, fericiţi, abia mai simţind pământul sub picioare, părintele spuse mai mult pentru sine:
- Copilaşul acesta are o mare misiune...Presimt că îngeri cu totul speciali sunt trimişi în familia aceasta...Doamne, mare e dragsotea Ta!
...Şi mergea agale ridicând din când în când privirea spre Cer...
În căsuţa binecuvântată se auzi un scâncet subţire dar dulce...Elena, mămica lui Florinel, cu chipul îmbujorat şi ochii scânteietori de atâta plutire, luă în braţe micuţa făptură. Urmă un moment sublim, alăptarea, moment în care înimă lângă inimă, mamă şi prunc, se contopeau în modul cel mai frumos gândit de Creator, pentru a hrăni fiinţa aceea atât de drăgălaşă...
Cu ochii întredeschişi, Elena, se lăsa învăluită de mireasma de lăcrămioare de pe pervaz...
(Anonim) Tatăl micuţului îi învăluia cu privirea-i plină de toată dragostea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu se odihnea în toţi.
(Sorin M.) Lumina pleacă încet şi se lasă înserarea. Printre lacrimile de fericire ale tatălui se puteau auzi şoaptele inimii acestuia:
"Am renăscut prin tine fiul meu! Atunci când m-am trezit la marginea pădurii, fără să ştiu cine sunt şi de ce sunt acolo, ploa...am privit cerul şi lacrimile mele s-au facut una lacrimile lui şi o făptură nevăzută mă mângâia cu degetele ei...am ştiut atunci că nu era sfârşitul. Apoi curcubeul, cu semnul lui tăcut mi-a readus nădejde..nu mai aveam pe nimeni, nu mai cunoşteam pe nimeni, doar pe El, îl vedeam, îl simţeam, îl auzeam şoptindu-mi: "Mergi pe cărarea aceasta!"
Cu ochii spre cer îi căutam privirea, norii însă nu mă lăsau...nu meritam...pana atunci nu crezusem în El, nu-L rugasem nimic...si acum iată câte a făcut El pentru mine. Doamne, ce minunat te oglindeşti şi te odihneşti în aceşti ochi senini!"
Florinel adormise în legănarea braţelor tremurânde de emoţie ale tatălui său...se lăsă liniştea.
Elena privindu-i, înca mai credea că visează...
(Anonim) "E adevarat." ii spunea inima, dar mintea parca nu putea sa cuprinda atat de multa fericire.
(Mariana) Îl privi pe alesul inimii ei cu câtâ tandreţe îl aşeza pe Florinel în coşuleţul de nuiele lucioase învelindu-l cu păturica albastră primită în dar de la părintele.
Se apropie de el cu paşi uşori, ca în ziua nunţii...Îl auzi şoptind ceva...se ruga mulţumind Domnului. Elena i-a şters lacrimile cupalma ei catifelată, mângâindu-i obrazul pe care îl dorise atâta.
El se întoarse brusc, o luă în braţe ca pe fulg, şi ieşiră afară.
S-au aşezat pe prispa casei şi în liniştea serii numărau stelele ce apăreau una câte una, ca în vremea logodnei lor binecuvântate...Nu-şi vorbeau...îşi ascultau inimile unul altuia şi era de ajuns cântecul acestora...
Îngeraşul era când lângă Florinel, când afară lângă cei doi...Nu voia să piardă nimic...Prea multe minuni vedea pe pământ...Vedea minunile iubirii şi asta îi amintea de Cerul din care coborâse pentru Florinel. Îşi spunea mereu: ,,Ce uşor îmi va fi să îl ocrotesc pe copilaş fiind încojurat de atâta iubire sfântă! Asta îl va ajuta să crească frumos ducând mai departe mesajul iubirii cereşti..."
( Sorin M. ) Deodată în liniştea serii se auzi un murmur de cântecel. Elena zâmbi, versurile melodiei îi aducea aminte de copilărie şi de fratele ei, de care nu mai ştia nimic de mult timp. Plecase în lume să-şi facă un rost, imediat după moartea mamei lor, e se măritase şi îşi urmă soţul...ce dor îi era de el. Privi spre cer şi începu să cânte şoptit alături de şoţul ei:
"Peste-a cerului fereastră
Îngeraşii trag perdea
Înstelată şi albastră
Să se joace după ea
Luna-i minge luminoasă
Aruncată printre nori
Când o prind şi când o lasă
Fericiţi şi zâmbitori
Fericiţi, fericiţi
Îngeraşii cei iubiţi
Fericiţi şi acei
Care sunt la fel ca ei
După-atât de multă joacă
Dimineaţa, obosiţi
Somnu-i fură şi-i apleacă
Printre raze adormiţi.
Maica Domnului cea bună
Îi adună iubitor
Şi-i aşează împreună
Sub o plapumă de
Fericiţi cei ce ascultă
De cuvântul credincios
Căci o fericire multă
Îi aşteaptă în Hristos
Că nu-i gură să grăiască
Cât de dulce şi-n ce fel
Are El să răsplătească
Pe cei ce-L iubesc pe El."
(Traian Dorz)
Când cântecul se termină faţa îi era toată brăzdată de lacrimi: De ce doare dorulFlorin ? Îşi întrebă soţul, pronunţânu-i numele pemntru prima dată de când îl vâzu în pragul casei lor.
- Mi-e dor de anii copilăriei.........mi-e dor de zilele acelea când nu ştiam ce-i grija zilei de maine,.... mi-e dor să fiu curat sufleteşte şi împăcat cu Dumnezeu...Îmi e dor, să pot să zâmbesc fara umbre...Mi-e dor de cel care m-a chemat să merg cu el şi să îngenunchez la picioarele Crucii şi mi-a vorbit atât de frumos despre Dumnezeu acolo în spital...spune Florin cu glas şoptit.
- De ce vorbeşti despre dor în şoaptă? - îl întrerupse Elena
- Să nu trezesc celelalte doruri! spuseFlorin zâmbind.
- Prea târziu, cântecelul fredonat de tine a adus peste sufletul meu o avalanşe de doruri. De ce când se împlineşte un dor, imediat inmugureşte un altul?
Am stat lângă fratele meu fredonându-i aceste versuri ca un îngeraş ocrotitor, de unde le ştii..cel care ti-a spus despre Dumnezeu te-a învăţat cântarea aceasta? Ce îmi doresc să-l cunosc, simt că trebuie să-i mulţumesc pentru colţul de rai din casa mea....
( Bogdan )Ce minunat lucreaza Dumnezeu! Si eu ma gandeam sa-l invitam la noi sa stea o vreme, spunea ca nu are unde sta
(Anonim) Dumnezeu este în inima fiecărui creştin, dar se odihneşte doar în inimile celor cărora le este dor de El, adică în inimile sfinţilor.Florin , Elena şi copilaşul lor sunt sfinţi.
( Mariana) În această atmosferă de iubire şi de sfinţenie, îngeraşul lui Florinel, care dormea atât de liniştit, începu şi el să cânte uşor. Era un cântec din Rai. Aducea în jur pacea şi lumina fâcându-le tuturor ochii strălucitori ca luceferii ce se iviseră pe cerul nopţii.
Elena stătea lipită de pieptul soţului ei. În timp ce doar stelele mai vorbeau cu şoapte de luminiţe albastre, ea încercă să desluşească bătăile inimii...
-Florin , aud şoaptele inimi tale, spuse Elena lipindu-şi mai tare urechea...
- Sunt şoapte de dor, draga mea!...M-a copleşit în tot acest timp!...M-a copleşit... Iar de când am aflat despre Dumnezeu, despre Cer, de când am îngenunchiat atunci cerându-i iertare şi primind îmbrăţişarea Lui de Tată, de Frate şi de Prieten, de atunci dorurile mele sunt aşa de sfinte şi de dragi , chiar dacă simt că ard înlăuntrul meu ca jarul în vatră...
- Dragul meu, cred că ştiu de ce şopteşte dorul şi nu strigă...
Florin zâmbi. Şi el ştia...Ştia de mult asta, fiindcă aşa simţea, dar o lăsă să spună ea:
- Dorul şopteşte fiindcă persoana dorită e acolo, aproape, în inimă. Iubirea o ţine acolo şi dorul îi şopteşte...
Florin îi luă faţa delicată în palmele tremurânde de fericire şi îi rosti cele mai alese şoapte...
Le rosti atât de şoptit şi atât de tremurat încât îngeraşul lui Florinel abia le putea desluşi. Dar Elena înţelegea totul din privirea plină de dor! Asculta cu inima şi după câteva clipe se topi în braţele puternice ale luiFlorin .
Îngeraşul îi atinse uşor cu aripa...Au tresărit amândoi auzind plânsul ca de vioară al lui Florinel...Era ora mesei. Elena se desprinse din îmbrăţişare şi porni grăbită să intre în casă. Mireasma de lăcrămioare o făcu să zâmbească din nou, iar ochişorii pruncuţului ei aprinse în ea sentimente adânci pe care doar o mamă le paote evea! Doamne, câtă fericire era pe chipul ei!!!...
În timp tânăra mămică îşi ţinea puiuţul la piept, îngeraşul se apropie de urechea luiFlorin şi îi spuse să meargă a doua zi să îl caute pe acel ce l-a învăţat cântarea ,,Peste-a cerului fereastră"fiindcă acea persoană îi va aduce mare bucurie Elenei...
Florin, înfiorat de acest gând, se rugă: ,,Doamne, îndrumă-mi paşii mei spre a-l găsi pe acel bărbat!...Tu poţi întâlni oamenii, îi poţi face să-şi lege inimile pe totdeauna...Îmi simt inima legată de el prin cruce, prin Tine, prin Cerul ce îl aşteptăm cu dor...Nu ştiu de ce, Doamne, dar simt în adâncul fiinţei mele că acest frate al meu de credinţă îi va aduce o mare bucurie soţiei mele dragi...Mereu se bucură când împarte puţinul ei cu alţii. Ascultă ruga mea din seara asta, Domnul meu drag!..."
( Loredana ) Şi raza stelei se stinse treptat ducînd cu ea la Domnul cel puternic şi bun ruga unui om. Un om simplu, ca aproape toţi oamenii, dar care văzuse şi zenitul şi nadirul, şi raiul şi iadul suferinţelor lumeşti. un om ce a cunoscut multă suferinţă, dar care acum se întorsese spre locul în care îl chema inima sa, spre cel mai frumos rai posibil: o casă în care toţi te iubesc şi se bucură de prezenţa ta. Ştia că poate la rândul lui să aducă fericirea în inima femeii pe care o iubea nespus, atât prin prezenţa sa acolo, în mica lor căsuţă, cât şi prin prezenţa tuturor celor către care se îndreptau rugăciunile lor.
Rza timidă a dimineţii ce pătrunse tiptil în căsuţa de sub munte, găsi dormind strâns îmbrăţişati trei oameni fericiţi şi trei îngeri veghind lângă ei.
( Mariana ) După clipa de dezmierdare, un alt mănunchi de raze mai îndrăzneţe, au luminat întreaga odaie. Primul care întâmpină lumina cu ochii lui somnoroşi a fostFlorin .
Simţindu-se privită, Elena deschise şi ea pleoapele şi îi zâmbi soţului, apoi se cuibări mai adânc lângă el...Părea că dimineaţa aceea era un vis frumos din care nu voia să se mai trezească.
Lui Florin îi revenise gândul de a pleca la spital...Era ceva urgent. Se temea să nu îl piardă pe acel bărbat, ducându-se şi hoinărind aiurea fără a avea unde să doarmă liniştit pe o pernă moale.
Se ridică brusc din pat. Elena a rămas mirată de graba şi tăcerea lui, dar avea încredere deplină în el. Când l-a văzut gata de plecare, a stăruit de el să îi servească micul dejun, dar el nici nu voia să audă. Şoapta îngerului, devenise un gând prea stăruitor.
După scurta rugăciune, îşi sărută soţia spunându-i:
- Elena, draga mea, azi va trebuie să ne lărgim inima şi casa...şi plecă în grabă...
Elena îi strigă din prag:
- Să nu întârzii,Florin !...Apoi şopti mai mult pentru sine:Dorul meu e mai arzător după clipa revederii.
(Sorin M.) Spitalul nu era chiar aşa de aproape, aşa ca Florinel grăbi pasul pentru a nu-l prinde noaptea pe drum. Ajuns la spital gasiuşa inchisă, se uită atent şi observă că în ziua aceea nu era program de vizite. Pentru moment se întristă dar, dinspre geamul situat la exterior, înspre stradă, observă lumina slabă a unui neon ce pâlpâia din când în când. Florin se apropie de geam şi bătu uşor de câteva ori cu degetul arătător până când chipul unei asistente, se arătă în spatele geamului. Femeia îl privi nelămurită pentru o clipă,parcă ar fi dorit să spună ("nu ai văzut programul?") dar deschise geamul în cele din urmă.
- Bună ziua, doamnă dragă
- Bună. - aprobă asistenta numaidecât din cap.
- Numele meu eFlorin , am venit de la Simeria, am fost internat aici şi am cunoscut aici în spital un tânăr şi doream să-l vizitez.
- Mda, dar nu e program de vizite, şi dădu să închidă geamul.
- Staţi, vă rog! Băiatul acela nu mai avea pe nimeni şi nu avea unde să se duca, am venit să-l iau la mine acasă.
- Nu mai vorbi, dom’le, vrei să-l iei la tine acasă?!
- Da doamnă, ce vi se pare aşa ciudat? Nu sunteşi şi dvs. creştină?
- Ce vrei să spui?
- Vreau să spun că trebuie să ma ajutaţi să stau de vorbă cu acest tânăr
- Şi dacă el s-a externat în dimineaţa asta?
- Nu, nu se poate!!!
- Ba da se poate, uite foaiea de externare, la revedere.
Florin oftă, privind spre cer, venise prea târziu. Numai Dumnezeu mai putea face o minune şi porni spre casă trist, cu ochii înrouraţi de lacrimi.
Auzinduşă , Elena, a tresărit şi şi-a îndreptat privirea spre Florinel cu aceeaşi ochi superbi. Cu acelaşi zâmbet ce deobicei îl făcea pe soţul ei să plutească, dar, îşi dădu repede seama că se întâmplase ceva...
( Sorin M.) O, Doamne, spuse ingerul aparut in prag odata cu Elena, el intelese totul din privirea celuilalt inger ce-l insotise peFlorin şi o trase o trase uşor de maneca, iar Elena tacu facandu-i loc sotului sa intre in casa. Cand dori sa spuna vestea cea trista, fu oprit de galsul firav al copilasului. Se apropie de patut si zambi glumind spre sotia sa:
- Ia te uita cred ca in patutul lui Florinel doarme un inger pazitor!..Lampa ii modela chipul scotand in evidenta o aura de lumina ...
- Imi place la nebunie sa privesc lumea prin ochiii lui! continua el.
Au o limpezire... o viziune si o...ceva special... a lor. Sunt plini de doruri, vise! Sunt lipsiti de tot gunoiul a ceea ce intalnim noi cei maturi la tot pasul...Elena, oare daca ii spun o poveste intelege? Sigur ca intelege - isi raspunse tot el. Eu am crescut cu povestile bunicii....le iubeam la nebunie, stia bunica o sumedenie. Imi amintesc cum ma ruga sa-i spun ce a uitat...eu imi dadeam seama ca nu era asa, ea nu uita nicodata...dar intram in jocul ei.
Cand mai tarziu am inceput sa le citesc nu-mi mai pareau asa interesante, bunica era lumea povestilor...
( Mariana) Îngeraşul lui Florinel stătea rezemat cu căpşorul de marginea pervazului...Noaptea se lăsase de puţină vreme, la fel de înstelată ca şi în ziua precedentă. Ar fi ascultat cu drag povestea Elenei, dar, parcă avea şi el un înger al lui care îi şoptea: ,,Îndeamnă-i pe cei doi soţi să-şi ia pruncul şi să meargă afară...să se bucure de minunăţia stelelor, să cânte, să se roage, şi astfel şi Florinel va fi cuprins de această revărsare de binecuvântare!"
Îngeraşul aşa făcu. Le şopti celorlalţi doi îngeri...Într-o clipă erau toţi pe prispa casei. Elena îl învelise pe Florinel cu păturica de la părintele şi-l ţinea strâns lipit la pieptul ei. Când Florin îi îmbrăţişa pe amândoi, ea îşi lipea obrazul fericit de obrazul cu miros de lăptic al lui Florinel, de parcă ar fi vrut să transmită dragostea tatălui atât de profundă şi tandră.
Erau liniştiţi şi fericiţi. Îngeraşul lui Florin îi şopti ceva...După un moment scurt de tăcere,Florin începu să cânte acelaşi cântec din seara trecută cu glasul lui atât de frumos, ca de înger! Elena tresări de plăcere...şi de amintiri. Fratele ei...Of! Iar simţi că dorul îi mistuie fiinţa...Tăcea în dorul ei lăsându-se mângâiată de vocea soţului ei.
Deodată, se auziră nişte paşi prin pietrişul drumului, nişte paşi alergaţi...apoi o bătaie în poartă...apoi un strigăt de bucurie:
- Florine, de când te caut!!! Am întrebat din casă în casă, din om în om...eram deznădăjduit! Dacă nu ai fi cântat cântareaa asta, nu te-aş fi mai găsit! O, Doamne, ce
minune! Şi îmbrăţişarea lor nu se mai desfăcea...
Elena se rezemă de tocul uşii.Era prea întuneric să desluşească ceva...dar, vocea acelui bărbat avea ceva ce o făcea să tresară...era ca un ecou de demult ce o înfăşura ameţitor...
(Sorin M) - Costelus, ce-i cu tine aici?
- Te-am vazut azi la spital intreband de colegul nostru de salon, am vazut ca asistenta nu te-a lasat sa intri si am strigat de la geam dar, erai foarte ingandurat si nu m-ai auzit.
- Nu stiu ce s-a intamplat cu tine atunci, nu ne-ai spus ca pleci...
- Costelus nici eu nu am stiu ce se intamplat, stiu doar ca, dintr-o data mi-am adusa aminte cine sunt si pur si simplu am fugit din spital, nu mai puteam astepta zorii, doream sa-mi imbratisez sotia si copilul. Apoi mi-am adus aminte de el, si ma-m intors sa-l aduc la mine acasa. Dar, nu mai era in spital.
- A fost externat la cateva zile dupa ce tu ai plecat. A spus ca te va cauta si ca are ceva pentru tine.
- Si eu am ceva pentru el, nu voi inceta sa-l caut
Ingerasul luiFlorin ii sopti la ureche „cauta si vei gasi"
- Da, spuse cu glas tareFlorin , „cauta si vei gasi"
(Bogdan) Iarta-ma ca te-am tinut afara, hai pofteste in casa, in seara aceasta ramai la noi, te rog!
- Multumesc, sunt fericit sa te vad fericit si-mi doresc sincer ca in seara aceasta sa ne rugam impreuna cum ne rugam in salon dupa ce toata lumea adormea.
- Desigur, nimic nu este mai puternic decat rugaciunea.Rugaciunea este un liman, o ancora, temelia veseliei...hai pofteste in casa, simte-te ca la tine
(Mariana ) În camera fericirii plutea un aer înmirsemat de miruri tainice. Elena pregătise repede o cină pentru toţi trei, mai sărăcuţă, dar în care pusese toată dragostea ei.
Astfel că a aranjat totul pe farfurii cât mai frumos. Pe fiecare şerveţel a pus repede câte o floare de lăcrămioară, apoi a aprins trei lumânărele pe colţul mesei. Era o atmosferă de vis...S-au rugat cei doi prieteni, pe rând, apoi, surâzând, s-au aşezat la masă.
Îngeraşul lui Florinel părea trist chiar dacă în cămăruţa lor plutea voia bună. Se tot gândea cum să îl îndrume pe Florin să îl caute pe prietenul lui din spital...
După câteva clipi începu să zâmbească...Se duse la urechea lui Costeluş şi spuse:
( Oare ce i-a şoptit îngeraşul? )
- Mâine în zori să te duci la Biserica din sat. Îl vei întâlni acolo pe părinte şi-l vei întreba pe el dacă nu a trecut prin sat un tânăr cu chip luminos pe nume Ionuţ care căuta adăpost. Costeluş făcu ochii mari, zâmbi discret, apoi îl întrebă peFlorin cum să ajungă dimineaţă la biserică...
După ce au petrecut încă un timp drag de părtăşie, timp în care Elena simţea că plutea ascultânde-i pe cei doi vorbind despre Domnul Iisus, au hotărât să se culce...Era atâta pace!
(Sorin M) Cu zambetul pe buze spuse noapte buna lui Costelus si se indrepta spre dormitor.Florin mai ramase cateva minute dupa care spuse si el noapte buna si pleca la somn.
Crezu ca Elana doarme si spuse soptind: Doamne iti multumesc, stiu ca acolo la marginea padurii, pentru cateva clipe am fost mort...stiu ca traiam ceva neobisnuit, probabil ca eram in cer si eram lumina... Atunci a la mine un inger si mi-a spus: Nu este inca timpul, intoarcete...dorul tau nu este inca implinit...Acum el s-a implinit, ce va fi cu mine, ce va fi cu noi?!
Tacu pentru o clipa, se auzi un suspin...Elena se intoare si ii sopti sotului: Acum ca esti acasa, totul va fi bine.
Surprins de acest raspuns,Florin tresari.
- Nu dormi?
- Nu, te asteptam. Sti, ascultandu-ti rugaciunea mi-am amintit ca dupa ce ai disparut am avut un vis, ciudat, dar frumos, un vis care mi-a dat putere sa merg mai departe.
- O sa mi-l spui?
- Se facea ca...
( Luminita Aldea) Probabil că eram în cer şi eram lumină. A venit îngerul şi a spus:
-Trebuie să mergi pe pământ...
-Unde pe pământ?! Ce înseamnă pământ?! am ţipat cu mirare, dar şi uşor speriată. Îmi era bine în starea de lumină şi nu voiam să plec nicăieri.
-E o planetă pe care ca să poţi trăi trebuie să ai trup.
-Cum trup!?
-Să fii material! Să fii din carne!
-Oh! am ţipat deznădăjduită. Era o cale atât de lungă de la lumină la carne încăt îmi venea să plâng. L-am privit pe înger cu rugă în privire, deşi lumina vede lumina fără ochi.
-Am fost şi eu demult pe pământ! Am învăţat multe acolo şi nu regret nimic. Uneori mi-e dor de pământ, de oameni...
-Ce înseamnă să-ţi fie dor?
-Nu pot să-ţi spun. E ceva ce se simte doar pe pământ. Aici nu poţi şti ce e dorul. Nici lacrima, nici durerea... Nici iubirea nu e aici ca acolo. E altfel. Iubeşti total o singură fiinţă aşa cum aici iubeşti Totul.
-Vreau să merg pe pământ. Vreau să ştiu ce e dorul. Vreau să înţeleg ce e lacrima şi durerea. Vreau să simt iubirea aceea despre care vorbeşti.
Îngerul m-a privit cu îngrijorare. Mai avea câte ceva de spus înainte să plec spre pământ.
-Acolo trupul ţi se va părea o temniţă. Vei afla ce e boala, durerea, singurătatea. Acolo s-ar putea să uiţi cine ţi-e Tată, dar să nu fii speriată căci Tatăl Tău nu te va parasi şi nu va uita că îi eşti fiică şi asta e cel mai important. Vei minţi şi vei fi minţită. Vei face pe alţii să plângă şi tu vei plânge la rândul tău. Vei iubi şi s-ar putea să nu fii iubită şi atunci vei suferi.
-Nu se poate! Aici toată lumea iubeşte pe toată lumea! Ce e minciuna? Ce e plânsul?...
Îngerul mi-a poruncit din privire să tac.
-E altă lume. Acolo se învaţă iubirea care doare. Unii de pe pământ, ce se cred înţelepţi, te vor învăţa să nu te doară nimic, dar eu îţi spun că trebuie să te doară totul ca să fii vie. Vei avea totul şi nu vei avea nimic, vei căuta înţelepciune şi căutând te vei simţi cel mai prost dintre oameni, vei naşte prunci şi îi vei creşte în iubire şi ei îţi vor întoarce spatele nu pentru că ai fost părinte rău ci pentru că le-ai dat totul. Vei avea în tine mugure de Isus sau mugure de Iuda şi tu vei alege pe cine laşi să crească în tine. Vei cumpăra pâinea cu bani şi asta e echitabil, dar să nu te sperii când vei vedea că alţii cumpără femei cu bani, onoruri, funcţii!
Acum, pe pământ, sunt supărată pe înger. Nu a ştiut să-mi spună totul despre a fi om. Am senzaţia că m-a minţit sau nu a fost un instructor bun.
Nu mi-a explicat mai nimic despre chinuitoarea senzaţie că pe pământ poţi avea totul, dar să nu ai nimic sau să nu ai nimic şi să ai totul, despre poeţi nu a spus nimic, despre pictori nimic, despre muzică nimic. Oare nu ştia că sunt astfel de oameni pe pământ?!...Oare nu ştia îngerul că pe pământ se poate să uiţi cine eşti şi ce suflet porţi şi simţindu-te din ce în ce mai rupt şi singur de moştenirea din Cer să începi să aduni averi ca să umpli sufletul de parcă sufletul se hrăneşte cu ziduri, să nu mai spui nicio rugăciune căci ai uitat că ea e scrisoare către veşnicie!?... Despre dor mi-a spus doar un cuvânt! Ce înger prost! Să spui doar un cuvânt despre dor...
Spune tu mai mult despre dor dacă poţi! a ţipat cineva în gândul meu. Probabil îngerul.
...A îţi fi dor înseamnă să ai în inimă un ocean. Un ocean cu abisurile, cu valurile şi furtunile toate. De dor te poţi usca ca o frunză toamna şi tot de dor poţi înflori ca un cais primăvara... am început să bâlbâi o explicaţie despre dor, dar m-am oprit. Eram la fel de săracă ca şi îngerul în a spune ce e dorul. Îl simt, îl ştiu, m-a durut, mi-e frate inimii mele şi nu ştiu să spun ce e.
...E un fel de Dumnezeu al simţirii pe pământ... am ţipat o definiţie pentru dor şi s-a făcut linişte în mine şi de pe pământ până la stele.
(Sorin M.) Cand m-am trezit, eram parca schimbata, simteam ca traisem aieva tot acest dialog. de atunci ingerul meu nu a mai tipat la mine, ne-am completat atat de frumos unul pe altul...si pentru acesata nu am cuvine sa-i multumesc...Te iubesc Dumnezeule ca mi-ai dat un inger atat de binecuvantat si un sot atat de minunat...
(Mariana ) Noaptea i-a legănat pe toţi în leagănu-i de vise...Îngeraşul lui Florinel părea că a luat un pumn de steluţe şi le împrăştia peste pleoapele îngeraşului lui pământean...
Zorii au bătut lin în geamul dindărătul căruiaFlorin privea cum luceafărul de dimineaţă răspândea ultimile lui raze albastre...
S-a trezit şi Costeluş doar la o singură şoaptă...Tiptil au ieşit din casă şi s-au îndreptat către biserică cu un mare dor în suflet...În curtea bisericii se zâreau de departe...
(Sorin M.) doua umbre. Una dintre ele era a parintelui celalta inca nu se distingea clar. Ajunsi in poarta bisericii, parintele ii intampina cu un zambetul cald si cu binecunoscuta binecuvantare.
- Dumnezeu sa va binecuvinteze, numai El v-a purtat pasii in dimineata aceasta spre casa Lui. Am mare nevoie de voi.
- Dar ce s-a intamplat parinte? Intreba Florin
-Hei ce sa se intample, caut un loc numai bun de un proaspat loc de odihna.
- A murit cineva? intra in vorba si Costelus
- Inca nu.
- Dar atunci?
- Zilele trecute, s-a orit in poarta cantaretului nostru un strain, deabia se mai putea tine pe picioare. L-au dus in casa si de atunci nu s-a mai ridicat din pat, nu mananca si de ieri nu mai vorbeste cu nimeni, se uita tinta spre usa, de parca ar astepat pe cineva.
- Nu ati chemat doctorul?
-Ba da, dar o spus ca are clipele numarate. Asa ca asteptam...
La auzul acestor cuvinte, Florin, simti o durere adanca in sufletul sau, straiunul putea sa fie chiar prietenul pe care il cauta. Ar fi dorit sa alerge spre casa clopotarului, sa-i dea celui bolnav din viata lui, sin zilele sale, numai sa traiasca, dar intocandu-si privirea spre biserica si zarind usa deschisa, alerga si cazu in genunchi in fata Sfantului Altar. Inchise ochii...era numai el si Dumnezeu, pe care il implora cu lacrimi in ochi: "Preaputernice şi slăvite Doamne Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti smerita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală!
Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre folosul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl putem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău.
De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, precum vei vrea.
Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i suferinţa, ridică-l din patul durerii.
Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor.
Şi dacă îi e de folos să ducă mai departe crucea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădejdea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei.
Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de pocăinţă şi de mulţumire, ca să se învrednicească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele!” Amin.....
(Bogdan) Pentru cateva clipe se asternu tacerea. Costelus, se apropie de Florin, ingenunche alaturea de el, strangandul prieteneste de umenri si isi inalta si el glasul spre cer: "Maică Sfântă a celor ce cheamă cu evlavie numele tău! O, grabnică ajutătoare a neamului creştinesc, nădejde a celor deznădăjduiţi! La tine alergam când ne aflam în necazuri şi în dureri, aşteptând milostivirea ta.
Nici un muritor nu a cunoscut o durere mai mare decât ai cunoscut-o tu, atunci când L-ai văzut pe Preadulcele tău Fiu răstignit pe cruce. Nici o mamă nu a plâns pentru fiii ei cât ai plâns tu pentru căderile şi durerile noastre. O, câte icoane ai udat cu lacrimile tale, ca să vădeşti creştinilor grija pe care le-o porţi. Cum ai făcut să izvorască lacrimi din ochii tăi zugrăviţi de mâini omeneşti!
Ştiind marea ta grijă pentru cei ce laudă numele tău, te rog, Preacurată, vezi suferinţa prietenului nostru şi neputinţele lui, Preasfântă Fecioară, şi nu-l lăsa să fie biruit de ele.
Ştim minunile tale, ştim dragostea pe care o arăţi neamului creştinesc. De multe ori te-ai arătat în chip minunat şi ai dăruit vindecare celor dreptcredincioşi.
Ajută-l, Maică Preasfântă, ca simţind că-l acoperi cu sfântul tău acoperământ, să te cinstesca împreună cu toţi îngerii şi sfinţii în toate zilele vieţii mele. Amin.
(Dorin) Se lasa din nou linistea, si deodata,Florin, ruga pe cei de langa el sa faca liniste.
- Dar e liniste, spuse Costelus
-Linistee...linistee, nu auziti?...Ce frumos canta!...Auziti, ascultati aici in partea dreapta si aici in partea stanga, ce frumos canta ingerii!...
(Sorin M.) Florin, ridica palmele spre cer, dorind parca sa se faca si mai multa liniste si incepu sa repete fiecare vers ce-l auzea spre mirarea celor prezenti lângă el:
Marie frumoasă seta
Sfântă Marie
Tu eşti călăuza mea
Sfântă Marie
Mai mărită eşti
decât soarele
pentru păcătoşi
Maică, să te rogi
Maică sfântă a lui Hristos
Sfântă Marie
ru mă rog cu chip sfios
Sfântă Marie
Auzine pre noi
Mireasa cerului
Stea ocrotitoare
Maică, să ne fii
Şi te rog Măicuţă dragă
Sfântă Marie
să cobori o sfântă rază
Sfântă Marie
Mai mărită eşti
decât soarele
pentru păcătoşi
Maică, să te rogi
Raza bunătăţii tale
Sfântă Marie
să ne-ntâmpine pe cale
Sfântă marie
Auzine pre noi
Mireasa cerului
Stea ocrotitoare
Maică, să ne fii
Crăiasă alegându-Te
Sfântă Marie
îngenunchi rugându-Te
Sfântă Marie
.....
(Mariana) Costeluş se plecă la urechea lui Florin şi îi şopti că este timpul să mearga se casa clopotarului. Ieşiră din biserică, afară agitaţie, pârâiaşul cel mic ieşise din matca lui şi luase cu el podul.
Am adunat aici toate fragmentele scrise de noi împreună cu voi timp de două luni, aici ; aici ; aici ; aici și aici, pentru a face povestea unitară. Vă mulţumim din suflet! E atât de frumoasă până acum! Trebuie să o continuăm! ...
( Sorin M ) ....era la primul său răsărit de soare.
( Mirela ) Îi era teamă că de s-ar stinge steluţele, noaptea ar fi fost alungată din ceruri...dar zâmbi şi din zâmbetul lui răsărea, în culori şi mai vii, curcubeul!
( Mariana) - O, Doamne, cât e de frumos pe pământ! Oare oamenii văd aceste frumuseţi? se întreba îngeraşul. Mai privi o dată răsăritul, îşi strânse aripioarele şi făcu din curcubeu un leagăn, apoi începu să cânte ...
( Mirela ) Din cântecul lui se făcu pe dată lumină iar roua începu să picure, cu bucurie pe chipul florilor.
Colo, un greieruş adormi la umbra unei frunze abia răsărită...îi era somn de-atâta cântare în noapte, o buburuza îşi deschise, harnică, aripioarele şi îşi scaldă antenuţele într-un picur de rouă. Lumea gâzelor începu să se trezească la viaţă. Un fluture cu aripi diafane îşi scria,timid, în rotocoale abia simţite zborul către o fereastră, mică, mică, albă. Dincolo, prin sticla cristalină se zărea chipul cuminte, al copilaşului.
(Sorin M )....toate aceste îl făcură să cânte din nou:
Cu-atâta mare bucurie
vin astăzi înaintea ta, Iisus,
cântând nesfârşita-Ţi bogăţie
ce-n faţa ochilor, Tu mi-ai adus.
Doamne, nu ştiu dacă e măsură
pentru aceste-mbelşugări de har
care, iată, inima-mi umplurăde dă afară peste stăvilar....
( Loredana) Când isprăvi cântecul privi mai bine spre pamânt. Coborî încetişor pe curcubeu ca pe un topogan şi se uită cu atenţie spre noi orizonturi. Acolo, la marginea curcubeului, era o lume nouă. O lume atât de diferită de tot ce cunoscuse el.
( Mariana ) Alunecarea înceată pe toboganul de culoare îl apropia tot mai mult de lumea pe care o văzuse doar de acolo, din înălţimi...
Gândul că va fi printre flori şi fluturi, printre stropii de rouă, printre copilaşii zburdalnici, îl făcu să bată din aripoare de bucurie.
Îşi îndreptă privirea din nou spre chipul cuminte al copilaşului...Ah! abia aştepta să...
( Sorin M)...auda sunetul pasilor lui pe calea catre cer, cand deodata auzi glasul soptit al mamei copilasului:
"O, Domnul meu Bun, Te rog rămâi todeauna cu pruncul meu şi călăuzeşte-i mereu paşii şi viaţa numai pe calea Ta. El este mic şi în calea vieţii lui vor fi atâtea piedici şi ispite. Fă-l să-ţi audă glasul şi să-ţi vadă pururi faţa ta plăcută, pentru ca lumea şi amăgirea ei să nu-i fure cununa credincioşiei niciodată... Niciodată, Doamne...Trimite îngerul păzitor să-i stea alături..." ....
( Loredana si Robert) Atunci îngeraşul privi cu mare atenţie chipul senin al copilului, ochii lui mari, albaştri, privirea lui veselă şi jucăuşă. Privi şi spre chipul îngrijorat al mamei, spre privirea ei ce implora speranţa şi înţelese. Da, înţelese cu adevarat. Curcubeul nu răsărise acolo întâmplător. Acu înţelesese de ce era acolo chiar fără să fie o dimineaţă ploioasă. Domnul cel veşnic şi bun îl pusese acolo să îl aducă pe el pe pământ. Sa vadă acest mic copilaş şi pe mama lui care cerea ocrotirea divină.
Şi atunci înţelese profund, nu doar scopul zburdălniciei lui de dimineaţă ci mult mai mult. Îşi înţelese menirea sa pe lume:
Nu era un simplu ingeras.
Era un înger păzitor.
( Sorin M) Se uită atent prin casă... Înăuntru se vedeau semnele sărăciei: o măsuţă, două scaune, un pat vechi cu saltea de paie, o fereastră mică prin care soarele se străduia să aducă lumină, o sobă mai mult rece decât caldă...lângă care, înfăşurat într-o plăpumioară veche, dormea liniştit puiul de om. Era atât de fermecător! Pleoapele somnoroase acopereau ochii de cer... Avea părul bogat în bucle precum spicul de grâu...era atât de frumos, încât îngeraşul se uită după aripi crezând că are în faţă tot un îngeraş ca şi el...
Nu departe, doar la vreo trei patru case mai încolo, era biserica. Clopotul ei răzbătea prin mica fereastră până la urechile mamei. Se întoarse smerit spre răsărit, se închină şoptind:
"Mă iartă, Doamne, sunt nevoită să stau acasă, dar îmi este aşa de dor de Tine!... Te rog, găseşte o cale să-mi pot boteza copilul...am vândut tot ce puteam vinde..."
Pe chipul îngeraşului se iviră multe bobiţe ca de rouă... Erau primele lui lacrimi...deodată îşi aduse aminte de rolul lui în toată această poveste şi zbură spre Biserica. Acolo slujba era pe sfârşite. Intră în altar făcându-şi loc printe toţi ceilalţi îngeri ce erau acolo până când ajusese lângă îngerul păzitor al preotului ce slujea la altar. Se opri lângă el şi tăcu până când Sf. Liturghie se termină şi apoi îi şopti "Am nevoie de ajutorul tău!",povestindu-i acestuia dorul mamei ce nu putu să vină la Biserică....
Oamenii pe rând plecau acasă şi îngerii îi urmau... Se făcea din ce în ce mai linişte. Îngeraşul nostru mai zăbovi un pic privind îndelung spre altar...după care plecă şi el.
Ajuns acasă, o găsi pe mama dormind aplecată peste pătuţul copilaşului, iar pe acesta zâmbitor jucându-se cu mânuţa în părul ei.
În clipa aceea, se auziră bătăi în uşă. Mama se trezi ca dintr-un vis şi deschise. În prag era o fetiţă mică care fără să aştepte vreo întrebare spuse: "M-a trimis tata să vă spun să faceţi cald în casă că vine să facă slujba de botez..."
( Mariana) Mama se întoarse pentru o clipă în visul ei în care parcă văzuse un înger într-n dans al bucuriei...şi murmura...
( Nicol) Era un alb înstelat
ce mă privea umil.
Am întins mâna să
mângâi acel dans
nescris de Înger...
( Loredana) Şi atunci îngeraşul nostru începu să salte şi să se bucure şi să facă tumbe in aer. Şi cum privea la mama care nu ştia de unde să înceapă, ce să strângă mai intâi, ce să lustruiască cu colţul cârpei, deşi în căsuţa lor modestă nu erau foarte multe de lustruit, cum privea la micuţul bălăior ce gângurea liniştit începu deodată să plângă, cu lacrimi mari, angelice. Da. Să plângă. Că nu doar suferinţa din lume, nu doar necazurile şi sărăcia meritau lacrimile lui de înger pur ci , în mod cu totul special, bunătatea din oameni. Da, bunătatea oamenilor merita şi ea lacrimile lui. Plângea de fericirea pe care doar bunătatea unei inimi curate o poate provoca... Căci bunătatea unui om , a unui preot şi a casei sale transforma şi casa aceasta care credea că nu mai are speranţă. Dar deodată, uite, bunătatea, credinţa şi dragostea schimba mica casuţă...
( Mariana) Îşi înălţă ochii umezi către cerul de unde venise, mulţumind Lui Dumnezeu că oamenii pe care i-a creat sunt doar cu puţin, foarte puţin mai prejos de îngeri...Era atât de fericit! Se apropie de copilaşul cu ochi de cer, veghindu-l cât mama lui trebăluia cântând prin casă...
După ce totul fusese pregătit, mama se apropie de copilul ei drag şi şopti o rugăciune pentru ca îngerul păzitor să îl apere. Două zâmbete au înflorit în căsuţa aceea mică aducând lumină de rai, zâmbetul îngeraşului şi zâmbetul copilaşului...
În câteva clipe a sosit părintele. Cu un glas blând, de adevărat părinte, o întrebă cum îl cheamă pe băieţel:
- Părinte, m-am gândit mult ce nume să îi pun...E aşa frumuşel ca un trandafir roz, ochişorii ca nişte flori de nu-mă-uita, zâmbetul lui ca un crin...Şi am un frăţior pe nume Florin, de care îmi e atât de dor, aşa că i-am pus numele Florin, rosti mama cu emoţie în glas...
- Va serba ziua onomastică de Florii, spuse părintele zâmbind.
( Mirela) În căsuţa caldă înflori bucuria şi plutea peste tot voia bună.
Îndată, mama se aplecă către micuţ, care privea cu ochi mari, miraţi şi braţele ei îl cuprinseseră în iubirea-i nesfârşită.
( Mariana) Îngeraşul stătea deoparte admirând frumuseţea acestei imagini. Chipul mamei, în iubirea ei pentru Florinel, avea atâta frumuseţe şi lumină!
Se tot întreba în gândul lui: cum este oare să simţi îmbrăţişarea mamei?! Pentru o clipă îşi dori să fie copilaşul acestei mame...Dar îşi aminti repede de misiunea lui, aşa că îşi întinse şi el aripioarele învăluind în iubire şi mamă şi prunc deopotrivă.
(Mirela) Sa-l botezam! rosti parintele cu gals scazut, din care bunatatea lui invaluia si inimile cele mai impietrite.
O cadita mica, in care mama il imbaia pe micutul prunc, apa pregatita pentru botezul copilasului era calda, atat cat Florinel sa nu simta ca i-ar fi frig!
Ingerasul isi impreuna manutele intr-o ruga fierbinte, catre Bunul Tata de Sus, o rua in care ii cerea Vasnicului Parinte sa-l invredniceasca sa aiba grija de Florinel atat timp cat calea lui crestineasca ii va fi scrisa cu pasii lumesti.
Copilasul, privea cu ochii lui mari chipul bland al parintelui care citea rugaciunile randuite de la inceputuri pentru sfanta taina a botezului.
(Sorin M) Preotul: "Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor."
Mama: Amin.
Preotul: "Cu pace Domnului sa ne rugam."
Mama: Doamne miluieste.
Preotul: "Pentru pacea de sus si pentru mantuirea sufletelor noastre, Domnului sa ne rugam....
Ca Tu de bunavoie toate aducandu-le dintru nefiinta intru fiinta, cu puterea Ta tii faptura si cu purtarea Ta de grija chivernisesti lumea. Tu din patru stihii ai asezat faptura, cu patru vremi ai incununat curgerea anului. De Tine se cutremura toate puterile ingeresti. Pe Tine Te lauda soarele. Pe Tine Te slaveste luna. Tie se pleaca stelele.
Mama: Amin.
Preotul: "Cu pace Domnului sa ne rugam."
Mama: Doamne miluieste.
Preotul: "Pentru pacea de sus si pentru mantuirea sufletelor noastre, Domnului sa ne rugam....
Ca Tu de bunavoie toate aducandu-le dintru nefiinta intru fiinta, cu puterea Ta tii faptura si cu purtarea Ta de grija chivernisesti lumea. Tu din patru stihii ai asezat faptura, cu patru vremi ai incununat curgerea anului. De Tine se cutremura toate puterile ingeresti. Pe Tine Te lauda soarele. Pe Tine Te slaveste luna. Tie se pleaca stelele. Pe Tine Te asculta lumina. De Tine se ingrozesc adancurile. Tie slujesc izvoarele. Tu ai intins cerul ca un cort. Tu ai intarit pamantul peste ape. Tu ai ingradit marea cu nisip. Tu spre rasuflare ai revarsat aerul. Puterile ingeresti Tie slujesc si cetele arhanghelilor Tie se inchina; heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu cate sase aripi, imprejur stand si zburand, de frica slavei Tale celei necuprinse se acopera. Ca Tu, Dumnezeu fiind, necuprins de gand si de cuvant, si fara de inceput, ai venit pe pamant, chipul nostru luand, intru asemanare omeneasca facandu-Te; ca n-ai rabdat, Stapane, pentru indurarile milei Tale, sa vezi neamul omenesc chinuit de diavolul, ci ai venit si ne-ai mantuit pe noi. Marturisim harul Tau, vestim mila Ta, nu tainuim facerea Ta de bine. Toata firea omeneasca ai izbavit-o; pantecele Fecioarei l-ai sfintit cu nasterea Ta. Toata faptura Te lauda pe Tine, Cel ce Te-ai aratat, ca Tu, Dumnezeul nostru, pe pamant Te-ai aratat si cu oamenii ai petrecut; Tu, trimitand din cer Duhul Tau cel Sfant, ai sfintit curgerile Iordanului si capetele balaurilor care se incuibasera acolo le-ai zdrobit."
Dupa acesta rugaciune perotul afundand mana in apa, face semnul crucii, de trei ori, zicand de fiecare data:
"Tu insuti dar, Iubitorule de oameni Imparate, vino si acum cu pogorarea Sfantului Tau Duh si sfinteste apa aceasta (de trei ori).
Si-i da ei harul izbavirii, binecuvantarea Iordanului. Fa-o pe ea izvor de nestricaciune, har de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare de boli, diavolilor pieire, de puterile cele potrivnice neatinsa, plina de putere ingereasca. Sa fuga de la ea pizmasii zidirii Tale, ca am chemat, Doamne, numele Tau cel minunat, slavit si infricosator pentru cei potrivnici."
Si sufla asupra apei in chipul crucii de trei ori, zicand rugaciunea aceasta:
"Sa se zdrobeasca sub semnul chipului Crucii Tale toate puterile cele potrivnice (de trei ori)....
Binecuvantat este Dumnezeu, Cel ce lumineaza si sfinteste pe tot omul ce vine in lume, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin."
In tot acest timp mama era framantata de ganul ca nu are nas pentru copil dar, parintele parca stiind ganul ei lua copilul in brate indeplinind si slujba nasului. Lua apoi din untdelemnul sfintit cu doua degete si-i face chipul crucii pe frunte, zicand:
Se unge robul lui Dumnezeu Florin cu untdelemnul bucuriei, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Pe piept: Spre tamaduirea sufletului.
Pe spate: Si a trupului.
La urechi: Spre ascultarea credintei.
La maini: Mainile Tale m-au facut si m-au zidit.
La picioare: Ca sa umble pe caile Tale.
Si dupa ce-l unge cu untdelemn peste tot trupul, il ia in maini si tinandu-l drept, cautand spre rasarit, il boteaza, afundandu-l de trei ori, zicand la intaia afundare:
Se boteaza robul lui Dumnezeu Florin in numele Tatalui. Amin.
La a doua afundare: Sl al Fiului. Amin.
Iar la a treia afundare: si al Sfantului Duh. Amin; acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Apoi il imbraca in haina curata, zicand:
"Se imbraca robul lui Dumnezeu Florin in haina dreptatii, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin...."
La finaul slujbei de botez preotul nanas, mai reosti o rugaciune:
"Cel ce ai daruit robului Tau Florin izbavire de pacate prin Sfantul Botez si i-ai dat ca pe o arvuna innoirea vietii, Insuti Stapane, Doamne, binevoieste sa straluceasca pururea lumina fetei Tale in inima robului Tau acesta apara pavaza credintei sale nebantuita de vrajmasi, pazeste-i nespurcata si neintinata haina nestricaciunii cu care s-a imbracat; fii milostiv acestuia si noua, mamei si nasului sau, dupa multimea indurarilor Tale.
Ca intru aceasta Sfanta Taina s-a binecuvantat si s-a slavit preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin."
Dupa acesta rugaciune perotul afundand mana in apa, face semnul crucii, de trei ori, zicand de fiecare data:
"Tu insuti dar, Iubitorule de oameni Imparate, vino si acum cu pogorarea Sfantului Tau Duh si sfinteste apa aceasta (de trei ori).
Si-i da ei harul izbavirii, binecuvantarea Iordanului. Fa-o pe ea izvor de nestricaciune, har de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare de boli, diavolilor pieire, de puterile cele potrivnice neatinsa, plina de putere ingereasca. Sa fuga de la ea pizmasii zidirii Tale, ca am chemat, Doamne, numele Tau cel minunat, slavit si infricosator pentru cei potrivnici."
Si sufla asupra apei in chipul crucii de trei ori, zicand rugaciunea aceasta:
"Sa se zdrobeasca sub semnul chipului Crucii Tale toate puterile cele potrivnice (de trei ori)....
Binecuvantat este Dumnezeu, Cel ce lumineaza si sfinteste pe tot omul ce vine in lume, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin."
In tot acest timp mama era framantata de ganul ca nu are nas pentru copil dar, parintele parca stiind ganul ei lua copilul in brate indeplinind si slujba nasului. Lua apoi din untdelemnul sfintit cu doua degete si-i face chipul crucii pe frunte, zicand:
Se unge robul lui Dumnezeu Florin cu untdelemnul bucuriei, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Pe piept: Spre tamaduirea sufletului.
Pe spate: Si a trupului.
La urechi: Spre ascultarea credintei.
La maini: Mainile Tale m-au facut si m-au zidit.
La picioare: Ca sa umble pe caile Tale.
Si dupa ce-l unge cu untdelemn peste tot trupul, il ia in maini si tinandu-l drept, cautand spre rasarit, il boteaza, afundandu-l de trei ori, zicand la intaia afundare:
Se boteaza robul lui Dumnezeu Florin in numele Tatalui. Amin.
La a doua afundare: Sl al Fiului. Amin.
Iar la a treia afundare: si al Sfantului Duh. Amin; acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Apoi il imbraca in haina curata, zicand:
"Se imbraca robul lui Dumnezeu Florin in haina dreptatii, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin...."
La finaul slujbei de botez preotul nanas, mai reosti o rugaciune:
"Cel ce ai daruit robului Tau Florin izbavire de pacate prin Sfantul Botez si i-ai dat ca pe o arvuna innoirea vietii, Insuti Stapane, Doamne, binevoieste sa straluceasca pururea lumina fetei Tale in inima robului Tau acesta apara pavaza credintei sale nebantuita de vrajmasi, pazeste-i nespurcata si neintinata haina nestricaciunii cu care s-a imbracat; fii milostiv acestuia si noua, mamei si nasului sau, dupa multimea indurarilor Tale.
Ca intru aceasta Sfanta Taina s-a binecuvantat si s-a slavit preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin."
(Mariana) Îngeraşul lui Florinel jubila de atâta bucurie văzându-şi protejatul lui botezat şi cu un naş atât de vrednic.
Mama îşi şterse a nu ştiu câta oară lacrimile bucuriei cu colţul năframei ce acoperea părul negru strâns coc. Se închină, luă pruncul în braţele-i firave şi-l strânse la pieptul ei cum numai o mamă poate face.
Mama îşi şterse a nu ştiu câta oară lacrimile bucuriei cu colţul năframei ce acoperea părul negru strâns coc. Se închină, luă pruncul în braţele-i firave şi-l strânse la pieptul ei cum numai o mamă poate face. Faţa ei radia o lumină tainică...Se uită spre cer, murmură ceva, apoi oftă. Dorul de soţul ei drag era atât de mare!...
(Loredana) Între rugăciune şi amintire, între vis şi nostalgie, îşi strângea puternic la piept rodul iubirii ei cu gandul la iubirea ce nu era lângă ea.Şi gânduri, gânduri năvăleau peste ea, de la alte rugăciuni, de la altă slujbă, una a nunţii.Privind la chipul senin al copilului ei, la picurii de apă sfinţită, vedea în ei ca-ntr-o oglindă imagini de mult uitate, şi care acum îşi cereau parcă dreptul la viaţă...
(loredana şi robert) Îşi aminti ca prin vis că a fost şi ea copil. Acum, ţinând micuţul băieţel atât de strâns în braţe, aproape că simţea la rândul ei respiraţia mamei de demult. Şi cât de strâns la piept se tineau , aşa cum îşi ţine şi ea copilul, tot în aceeaşi căsuţă micuţă.
Dar într-o zi respiraţia nu a mai fost aproape de ea, nu a mai fost nici mama, nici tata apoi şi ea a părăsit căsuţa copilăriei pentru lumea cea mare.
Iar în lumea cea mare l-a întâlnit pe el. S-au întâlnit nu foarte de mult, în studenţie, la un curs la care nici unul nu ştia precis cum ajunsese acolo. Dar într-o zi respiraţia nu a mai fost aproape de ea, nu a mai fost nici mama, nici tata apoi şi ea a părăsit căsuţa copilăriei pentru lumea cea mare.
Iar în lumea cea mare l-a întâlnit pe el. S-au întâlnit nu foarte de mult, în studenţie, la un curs la care nici unul nu ştia precis cum ajunsese acolo.
Iubirea este o amintire paradisiacă, o poveste. Aşa a fost cu siguranţă iubirea lor curată. Ca să poţi exista trebuie să te vezi în ochii celuilat, iar ea s-a vazut. Da, s-a văzut cu siguranţă, şi ce ochi erau...acum se vedea în alţi ochi mai mici, de fapt aceeaşi ochi transmişi la o puiuţul dragostei lor. Există bucurii pe lume pentru care încă nu s-au inventat cuvinte care să explice ceea ce simte un om în anumite clipe. Există tristeţi de nespus şi există cuvinte de neînţeles de majoritatea oamenilor. Iar ei au trăit o asemenea poveste de iubire cum numai în cărţile cu coperţile arse de vreme şi vremuri mai citeşti, o iubire, o dorinţă, o patimă ce n-o poţi deosebi de un vis, din care a rămas în amintire trăirea... fiorul... copilul...
Copilul, micul ei pui de floare, era singurul care o convingea că nu e vis. Dacă ardeţi să ardeţi cu flacără mare, altfel fumul intră în ochi şi vă dau lacrimile şi mai ales să nu vă pară rău niciodată, îi răsunau în minte cuvinte fără stăpân.
Ardeţi tot, nu lăsaţi nimic să putrezească! Iar ei au ars, sufleteşte cât s+a putut de mult, iar trupeşte într-un stupid accident. Acum nu mai avea flăcări în faţă ci doar apă. apă sfinţită de la taina sfântului botez.
Acum s-a întors iarăşi în căsuţa de demult, nu singură, ci cu un prunc micuţ.
Şi acum , în clipa creştinării sale, gândul ei era atât de împărţit.Se ruga cu lacrimi mari, pentru o minune. Privind lacrimile mari ale mamei, lacrimile ei mestecate cu stropii de apă sfinţită, îngerul chemat de ea în sprijinul fiului ei, se rugă şi el atunci pentru o nouă minune...
(Loredana) si deodată. chiar în clipa în care părintele terminând botezul se pregătea să închine copilul mamei, uşa se deschise...
(Sorin M) ...in prag era chiar sotul, nu el murise in accident desi a fost si el in masina aceea.Cand a iesit din masina in flacari, fost atat de speriat incat a tot fugit neuitansu-se inapoi, pana ce a ajuns aproape de marginea unei padruri, In departare se crapa de ziua, a mai facut cativa pasi si a cazut ca secerat la pamant. Nimeni nu stie cat a stat acolo,a fost gasit intr-un tarziu de un om sau poate ca a fost chiar un inger ca nu l-a mai vazut din ziua aceea. A fost dus la spital unde cand s-a trezit nu-si mai aducea aminte nimic, cine este, de unde vine. Nimeni nu s-a mai interesat de el toti ai lui il crezura mort, mistuit de flacari in masina... Dar a fost ingrijit si iata-l dupa atatea luni vindecat acasa.
(Mariana) Câteva clipe totul părea nemişcat...Priviri mari şi speriate îl ţintuiau pe cel venit de dincolo, căci toţi îl crezuseră plecat în lumea îngerilor. Doar tânăra mămica, mireasa lui dragă, zâmbi cu lacrimile ei ca în ziua nunţii lor...Ea l-a aşteptat mereu, de fapt îl purta în inima ei şi înlăuntrul ei prin rodul iubirii lor.
Sub privirile iscoditoare ale celorlalţi, cei doi păşesc unul spre altul...Un şuvoi de iubire nesfârşită le cuprinde fiinţele. Li se îmbrăţişează privirile, apoi inimile, apoi braţele...Cad amândoi în genunchi, cu Florinel în braţele puternice de tată. Amândoi îl răsfaţă cu privirea lor înlăcrimată...Cuvintele tac, deşi inimile şi buzele sunt în cel mai duios tremur...
Îngeraşul lui Florinel, plin de o bucurie fără de margini, îi şopteşte ceva îngeraşului proaspătului tătic:
( Loredana)-Eu sunt îngeraşul copilaşului micuţ pe nume Florin. Am fost trimis să am grijă de acest copilaş, căci el avea mare nevoie de vegherea mea şi de sprijinul meu.
Eu sunt de foarte puţină vreme aici, dar i-am cunoscut deja atât pe îngeraşul mămicii dragului meu protejat, cât şi pe îngeraşul acestui vrednic şi întru totul deosebit părinte.
Deşi sunt nou şi încă învăţ permanent lucruri noi despre acestă lume ce nu conteneşte a mă uimi, pot spune totuşi că nu am văzut până acum atâta bucurie în această căsuţă cum este cea pe care a adus-o aici venirea ta şi a celui pe care tu îl ai în pază.
Eu sunt de foarte puţină vreme aici, dar i-am cunoscut deja atât pe îngeraşul mămicii dragului meu protejat, cât şi pe îngeraşul acestui vrednic şi întru totul deosebit părinte.
Deşi sunt nou şi încă învăţ permanent lucruri noi despre acestă lume ce nu conteneşte a mă uimi, pot spune totuşi că nu am văzut până acum atâta bucurie în această căsuţă cum este cea pe care a adus-o aici venirea ta şi a celui pe care tu îl ai în pază.
(Sorin M) Să dăm slava lui Dumnezeu spuse îngerul tatălui lui Florinel, să dăm slavă lui Dumnezeu!
Deodată se făcu auzită o muzică lină. Un cor nevăzut cânta cântare măiastră şi dulce, învăluind ca un şal de lână cald pe toţi cei din casă.
Tatăl se aplecă deasupra băieţelului şi îl mângâie gingaş cu mâna tremurând de emoţie. Două lacrimi îi căzură din ochi drept pe obrazul lui Florinel, şi acesta tresări. Deschise ochii, privi în jur şi pentru prima oară în viaţă zâmbi....
Deodată se făcu auzită o muzică lină. Un cor nevăzut cânta cântare măiastră şi dulce, învăluind ca un şal de lână cald pe toţi cei din casă.
Tatăl se aplecă deasupra băieţelului şi îl mângâie gingaş cu mâna tremurând de emoţie. Două lacrimi îi căzură din ochi drept pe obrazul lui Florinel, şi acesta tresări. Deschise ochii, privi în jur şi pentru prima oară în viaţă zâmbi....
(Mariana) Tânăra mămică se pierdu de uimire, de fericire...Îşi rezemă capul de umărul soţului ei drag şi simţea cum inima se încălzeşte şi devine mare şi largă cuprinzând în ea cu atâta iubire pruncuţul ei iubit şi pe tatăl lui...Simţea ceva nou. Două feluri de iubiri care se ingemănau şi se contopeau atât de armonios: iubire pentru soţ şi iubire pentru fiu. Amândoi o chemau cu iubirea lor şi deodată simţi o îngrijorare:cum o să se împartă? Câtre cine să alerge prima dată? Amândouă iubirile erau la fel de puternice...
Privi spre Florinel,care zâmbi din nou. I se părea că e un îngeraş...Îşi aminti de îngeraşul ei şi nu făcu decât să-şi las din nou capul pe umărul soţului aşteptând duioasa adiere a aripilor îngeraşului ei...Era aşa de fericită! Începu să murmure un cântecel, pe care îl ştia dintr-o carte de cântări scrisă de Traian Dorz
Privi spre Florinel,care zâmbi din nou. I se părea că e un îngeraş...Îşi aminti de îngeraşul ei şi nu făcu decât să-şi las din nou capul pe umărul soţului aşteptând duioasa adiere a aripilor îngeraşului ei...Era aşa de fericită! Începu să murmure un cântecel, pe care îl ştia dintr-o carte de cântări scrisă de Traian Dorz :
Inocenţă şi candoare
risipeşti în jur zâmbind,
pleoapele, ca o vibrare,
în visare cad clipind.
Muguraş înmugurit,
să creşti mare, fiu iubit,
peste vremuri credincios,
bun urmaş al lui Hristos.
Când mânuţa-ntinzi spre mine,
gângurind în scutecel,
cine-i scump la mama, cine,
dragul mamei mugurel?
Lângă patul tău coboară
îngeraşii-ncetişor,
umbra somnului uşoară
se răsfrânge-n obrăjor.
A privirii unduire
scaldă albe curaţii,
oglindind în strălucire
dorul dulcii veşnicii.
Auzind vocea blândă a firavei mămici, îngeraşii păzitori pentru toţi din căsuţa aceea au înmărmurit...Era poate pentru prima dată când au apărut lacrimile de înger...lacrimide bucurie care răspândeau în jur miros de mir...
(Sorin M)Cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera." (Ps. 125. 5) ...spune unul dintre îngeri cautând cu privirea un loc une să-şi ascundă lacrimile...găsi în pervazul mic al ferestrei un bucheţel de lăcrămioare şi le ascunse acolo.
Lăcrămioarele dintr-o dată parcă prinseseră mai multă viaţă şi deschizandu-şi petalele,mulţumiră pentru darul preţios...
Lăcrămioarele dintr-o dată parcă prinseseră mai multă viaţă şi deschizandu-şi petalele,mulţumiră pentru darul preţios...
(Rodica Botan) Dar ingerasul isi revenii repede la realitate. Asta era doar inceputul. Cite incidente o sa mai fie cind va trebui sa intervina? Si uite-l cit este de nazdravan...copii cresc si in curind va trebui sa alerge dupa piciorusele cele mici si dolofane, va trebui sa pazeasca minutele alea grabite si va trebui sa fie cu toata atentia la faptura asta mica care i-a fost data in paza...I s-a spus clar..."nici un fir de par sa nu cada...si trebuie raport precis pentru orice incident!
(Anonim) Din acea zi,copilasul l-a cunoscut pe ingeras si mereu vorbea cu el prntru ca ingerasii pazitori inteleg orice grai.
(Mariana) După ce toţi au plecat uimiţi de marea minune, fericiţi, abia mai simţind pământul sub picioare, părintele spuse mai mult pentru sine:
- Copilaşul acesta are o mare misiune...Presimt că îngeri cu totul speciali sunt trimişi în familia aceasta...Doamne, mare e dragsotea Ta!
...Şi mergea agale ridicând din când în când privirea spre Cer...
În căsuţa binecuvântată se auzi un scâncet subţire dar dulce...Elena, mămica lui Florinel, cu chipul îmbujorat şi ochii scânteietori de atâta plutire, luă în braţe micuţa făptură. Urmă un moment sublim, alăptarea, moment în care înimă lângă inimă, mamă şi prunc, se contopeau în modul cel mai frumos gândit de Creator, pentru a hrăni fiinţa aceea atât de drăgălaşă...
Cu ochii întredeschişi, Elena, se lăsa învăluită de mireasma de lăcrămioare de pe pervaz...
(Anonim) Tatăl micuţului îi învăluia cu privirea-i plină de toată dragostea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu se odihnea în toţi.
(Sorin M.) Lumina pleacă încet şi se lasă înserarea. Printre lacrimile de fericire ale tatălui se puteau auzi şoaptele inimii acestuia:
"Am renăscut prin tine fiul meu! Atunci când m-am trezit la marginea pădurii, fără să ştiu cine sunt şi de ce sunt acolo, ploa...am privit cerul şi lacrimile mele s-au facut una lacrimile lui şi o făptură nevăzută mă mângâia cu degetele ei...am ştiut atunci că nu era sfârşitul. Apoi curcubeul, cu semnul lui tăcut mi-a readus nădejde..nu mai aveam pe nimeni, nu mai cunoşteam pe nimeni, doar pe El, îl vedeam, îl simţeam, îl auzeam şoptindu-mi: "Mergi pe cărarea aceasta!"
Cu ochii spre cer îi căutam privirea, norii însă nu mă lăsau...nu meritam...pana atunci nu crezusem în El, nu-L rugasem nimic...si acum iată câte a făcut El pentru mine. Doamne, ce minunat te oglindeşti şi te odihneşti în aceşti ochi senini!"
Florinel adormise în legănarea braţelor tremurânde de emoţie ale tatălui său...se lăsă liniştea.
Elena privindu-i, înca mai credea că visează...
(Anonim) "E adevarat." ii spunea inima, dar mintea parca nu putea sa cuprinda atat de multa fericire.
(Mariana) Îl privi pe alesul inimii ei cu câtâ tandreţe îl aşeza pe Florinel în coşuleţul de nuiele lucioase învelindu-l cu păturica albastră primită în dar de la părintele.
Se apropie de el cu paşi uşori, ca în ziua nunţii...Îl auzi şoptind ceva...se ruga mulţumind Domnului. Elena i-a şters lacrimile cu
El se întoarse brusc, o luă în braţe ca pe fulg, şi ieşiră afară.
S-au aşezat pe prispa casei şi în liniştea serii numărau stelele ce apăreau una câte una, ca în vremea logodnei lor binecuvântate...Nu-şi vorbeau...îşi ascultau inimile unul altuia şi era de ajuns cântecul acestora...
Îngeraşul era când lângă Florinel, când afară lângă cei doi...Nu voia să piardă nimic...Prea multe minuni vedea pe pământ...Vedea minunile iubirii şi asta îi amintea de Cerul din care coborâse pentru Florinel. Îşi spunea mereu: ,,Ce uşor îmi va fi să îl ocrotesc pe copilaş fiind încojurat de atâta iubire sfântă! Asta îl va ajuta să crească frumos ducând mai departe mesajul iubirii cereşti..."
( Sorin M. ) Deodată în liniştea serii se auzi un murmur de cântecel. Elena zâmbi, versurile melodiei îi aducea aminte de copilărie şi de fratele ei, de care nu mai ştia nimic de mult timp. Plecase în lume să-şi facă un rost, imediat după moartea mamei lor, e se măritase şi îşi urmă soţul...ce dor îi era de el. Privi spre cer şi începu să cânte şoptit alături de şoţul ei:
"Peste-a cerului fereastră
Îngeraşii trag perdea
Înstelată şi albastră
Să se joace după ea
Luna-i minge luminoasă
Aruncată printre nori
Când o prind şi când o lasă
Fericiţi şi zâmbitori
Fericiţi, fericiţi
Îngeraşii cei iubiţi
Fericiţi şi acei
Care sunt la fel ca ei
După-atât de multă joacă
Dimineaţa, obosiţi
Somnu-i fură şi-i apleacă
Printre raze adormiţi.
Maica Domnului cea bună
Îi adună iubitor
Şi-i aşează împreună
Sub o plapumă de
Fericiţi cei ce ascultă
De cuvântul credincios
Căci o fericire multă
Îi aşteaptă în Hristos
Că nu-i gură să grăiască
Cât de dulce şi-n ce fel
Are El să răsplătească
Pe cei ce-L iubesc pe El."
(Traian Dorz)
Când cântecul se termină faţa îi era toată brăzdată de lacrimi: De ce doare dorul
- Mi-e dor de anii copilăriei.........mi-e dor de zilele acelea când nu ştiam ce-i grija zilei de maine,.... mi-e dor să fiu curat sufleteşte şi împăcat cu Dumnezeu...Îmi e dor, să pot să zâmbesc fara umbre...Mi-e dor de cel care m-a chemat să merg cu el şi să îngenunchez la picioarele Crucii şi mi-a vorbit atât de frumos despre Dumnezeu acolo în spital...spune Florin cu glas şoptit.
- De ce vorbeşti despre dor în şoaptă? - îl întrerupse Elena
- Să nu trezesc celelalte doruri! spuse
- Prea târziu, cântecelul fredonat de tine a adus peste sufletul meu o avalanşe de doruri. De ce când se împlineşte un dor, imediat inmugureşte un altul?
Am stat lângă fratele meu fredonându-i aceste versuri ca un îngeraş ocrotitor, de unde le ştii..cel care ti-a spus despre Dumnezeu te-a învăţat cântarea aceasta? Ce îmi doresc să-l cunosc, simt că trebuie să-i mulţumesc pentru colţul de rai din casa mea....
( Bogdan )Ce minunat lucreaza Dumnezeu! Si eu ma gandeam sa-l invitam la noi sa stea o vreme, spunea ca nu are unde sta
(Anonim) Dumnezeu este în inima fiecărui creştin, dar se odihneşte doar în inimile celor cărora le este dor de El, adică în inimile sfinţilor.
( Mariana) În această atmosferă de iubire şi de sfinţenie, îngeraşul lui Florinel, care dormea atât de liniştit, începu şi el să cânte uşor. Era un cântec din Rai. Aducea în jur pacea şi lumina fâcându-le tuturor ochii strălucitori ca luceferii ce se iviseră pe cerul nopţii.
Elena stătea lipită de pieptul soţului ei. În timp ce doar stelele mai vorbeau cu şoapte de luminiţe albastre, ea încercă să desluşească bătăile inimii...
-
- Sunt şoapte de dor, draga mea!...M-a copleşit în tot acest timp!...M-a copleşit... Iar de când am aflat despre Dumnezeu, despre Cer, de când am îngenunchiat atunci cerându-i iertare şi primind îmbrăţişarea Lui de Tată, de Frate şi de Prieten, de atunci dorurile mele sunt aşa de sfinte şi de dragi , chiar dacă simt că ard înlăuntrul meu ca jarul în vatră...
- Dragul meu, cred că ştiu de ce şopteşte dorul şi nu strigă...
- Dorul şopteşte fiindcă persoana dorită e acolo, aproape, în inimă. Iubirea o ţine acolo şi dorul îi şopteşte...
Le rosti atât de şoptit şi atât de tremurat încât îngeraşul lui Florinel abia le putea desluşi. Dar Elena înţelegea totul din privirea plină de dor! Asculta cu inima şi după câteva clipe se topi în braţele puternice ale lui
Îngeraşul îi atinse uşor cu aripa...Au tresărit amândoi auzind plânsul ca de vioară al lui Florinel...Era ora mesei. Elena se desprinse din îmbrăţişare şi porni grăbită să intre în casă. Mireasma de lăcrămioare o făcu să zâmbească din nou, iar ochişorii pruncuţului ei aprinse în ea sentimente adânci pe care doar o mamă le paote evea! Doamne, câtă fericire era pe chipul ei!!!...
În timp tânăra mămică îşi ţinea puiuţul la piept, îngeraşul se apropie de urechea lui
Florin, înfiorat de acest gând, se rugă: ,,Doamne, îndrumă-mi paşii mei spre a-l găsi pe acel bărbat!...Tu poţi întâlni oamenii, îi poţi face să-şi lege inimile pe totdeauna...Îmi simt inima legată de el prin cruce, prin Tine, prin Cerul ce îl aşteptăm cu dor...Nu ştiu de ce, Doamne, dar simt în adâncul fiinţei mele că acest frate al meu de credinţă îi va aduce o mare bucurie soţiei mele dragi...Mereu se bucură când împarte puţinul ei cu alţii. Ascultă ruga mea din seara asta, Domnul meu drag!..."
( Loredana ) Şi raza stelei se stinse treptat ducînd cu ea la Domnul cel puternic şi bun ruga unui om. Un om simplu, ca aproape toţi oamenii, dar care văzuse şi zenitul şi nadirul, şi raiul şi iadul suferinţelor lumeşti. un om ce a cunoscut multă suferinţă, dar care acum se întorsese spre locul în care îl chema inima sa, spre cel mai frumos rai posibil: o casă în care toţi te iubesc şi se bucură de prezenţa ta. Ştia că poate la rândul lui să aducă fericirea în inima femeii pe care o iubea nespus, atât prin prezenţa sa acolo, în mica lor căsuţă, cât şi prin prezenţa tuturor celor către care se îndreptau rugăciunile lor.
Rza timidă a dimineţii ce pătrunse tiptil în căsuţa de sub munte, găsi dormind strâns îmbrăţişati trei oameni fericiţi şi trei îngeri veghind lângă ei.
( Mariana ) După clipa de dezmierdare, un alt mănunchi de raze mai îndrăzneţe, au luminat întreaga odaie. Primul care întâmpină lumina cu ochii lui somnoroşi a fost
Simţindu-se privită, Elena deschise şi ea pleoapele şi îi zâmbi soţului, apoi se cuibări mai adânc lângă el...Părea că dimineaţa aceea era un vis frumos din care nu voia să se mai trezească.
Lui Florin îi revenise gândul de a pleca la spital...Era ceva urgent. Se temea să nu îl piardă pe acel bărbat, ducându-se şi hoinărind aiurea fără a avea unde să doarmă liniştit pe o pernă moale.
Se ridică brusc din pat. Elena a rămas mirată de graba şi tăcerea lui, dar avea încredere deplină în el. Când l-a văzut gata de plecare, a stăruit de el să îi servească micul dejun, dar el nici nu voia să audă. Şoapta îngerului, devenise un gând prea stăruitor.
După scurta rugăciune, îşi sărută soţia spunându-i:
- Elena, draga mea, azi va trebuie să ne lărgim inima şi casa...şi plecă în grabă...
Elena îi strigă din prag:
- Să nu întârzii,
(Sorin M.) Spitalul nu era chiar aşa de aproape, aşa ca Florinel grăbi pasul pentru a nu-l prinde noaptea pe drum. Ajuns la spital gasi
- Bună ziua, doamnă dragă
- Bună. - aprobă asistenta numaidecât din cap.
- Numele meu e
- Mda, dar nu e program de vizite, şi dădu să închidă geamul.
- Staţi, vă rog! Băiatul acela nu mai avea pe nimeni şi nu avea unde să se duca, am venit să-l iau la mine acasă.
- Nu mai vorbi, dom’le, vrei să-l iei la tine acasă?!
- Da doamnă, ce vi se pare aşa ciudat? Nu sunteşi şi dvs. creştină?
- Ce vrei să spui?
- Vreau să spun că trebuie să ma ajutaţi să stau de vorbă cu acest tânăr
- Şi dacă el s-a externat în dimineaţa asta?
- Nu, nu se poate!!!
- Ba da se poate, uite foaiea de externare, la revedere.
Auzind
( Sorin M.) O, Doamne, spuse ingerul aparut in prag odata cu Elena, el intelese totul din privirea celuilalt inger ce-l insotise pe
- Ia te uita cred ca in patutul lui Florinel doarme un inger pazitor!..Lampa ii modela chipul scotand in evidenta o aura de lumina ...
- Imi place la nebunie sa privesc lumea prin ochiii lui! continua el.
Au o limpezire... o viziune si o...ceva special... a lor. Sunt plini de doruri, vise! Sunt lipsiti de tot gunoiul a ceea ce intalnim noi cei maturi la tot pasul...Elena, oare daca ii spun o poveste intelege? Sigur ca intelege - isi raspunse tot el. Eu am crescut cu povestile bunicii....le iubeam la nebunie, stia bunica o sumedenie. Imi amintesc cum ma ruga sa-i spun ce a uitat...eu imi dadeam seama ca nu era asa, ea nu uita nicodata...dar intram in jocul ei.
Cand mai tarziu am inceput sa le citesc nu-mi mai pareau asa interesante, bunica era lumea povestilor...
( Mariana) Îngeraşul lui Florinel stătea rezemat cu căpşorul de marginea pervazului...Noaptea se lăsase de puţină vreme, la fel de înstelată ca şi în ziua precedentă. Ar fi ascultat cu drag povestea Elenei, dar, parcă avea şi el un înger al lui care îi şoptea: ,,Îndeamnă-i pe cei doi soţi să-şi ia pruncul şi să meargă afară...să se bucure de minunăţia stelelor, să cânte, să se roage, şi astfel şi Florinel va fi cuprins de această revărsare de binecuvântare!"
Îngeraşul aşa făcu. Le şopti celorlalţi doi îngeri...Într-o clipă erau toţi pe prispa casei. Elena îl învelise pe Florinel cu păturica de la părintele şi-l ţinea strâns lipit la pieptul ei. Când Florin îi îmbrăţişa pe amândoi, ea îşi lipea obrazul fericit de obrazul cu miros de lăptic al lui Florinel, de parcă ar fi vrut să transmită dragostea tatălui atât de profundă şi tandră.
Erau liniştiţi şi fericiţi. Îngeraşul lui Florin îi şopti ceva...După un moment scurt de tăcere,
Deodată, se auziră nişte paşi prin pietrişul drumului, nişte paşi alergaţi...apoi o bătaie în poartă...apoi un strigăt de bucurie:
- Florine, de când te caut!!! Am întrebat din casă în casă, din om în om...eram deznădăjduit! Dacă nu ai fi cântat cântareaa asta, nu te-aş fi mai găsit! O, Doamne, ce
minune! Şi îmbrăţişarea lor nu se mai desfăcea...
Elena se rezemă de tocul uşii.Era prea întuneric să desluşească ceva...dar, vocea acelui bărbat avea ceva ce o făcea să tresară...era ca un ecou de demult ce o înfăşura ameţitor...
(Sorin M) - Costelus, ce-i cu tine aici?
- Te-am vazut azi la spital intreband de colegul nostru de salon, am vazut ca asistenta nu te-a lasat sa intri si am strigat de la geam dar, erai foarte ingandurat si nu m-ai auzit.
- Nu stiu ce s-a intamplat cu tine atunci, nu ne-ai spus ca pleci...
- Costelus nici eu nu am stiu ce se intamplat, stiu doar ca, dintr-o data mi-am adusa aminte cine sunt si pur si simplu am fugit din spital, nu mai puteam astepta zorii, doream sa-mi imbratisez sotia si copilul. Apoi mi-am adus aminte de el, si ma-m intors sa-l aduc la mine acasa. Dar, nu mai era in spital.
- A fost externat la cateva zile dupa ce tu ai plecat. A spus ca te va cauta si ca are ceva pentru tine.
- Si eu am ceva pentru el, nu voi inceta sa-l caut
Ingerasul lui
- Da, spuse cu glas tare
(Bogdan) Iarta-ma ca te-am tinut afara, hai pofteste in casa, in seara aceasta ramai la noi, te rog!
- Multumesc, sunt fericit sa te vad fericit si-mi doresc sincer ca in seara aceasta sa ne rugam impreuna cum ne rugam in salon dupa ce toata lumea adormea.
- Desigur, nimic nu este mai puternic decat rugaciunea.Rugaciunea este un liman, o ancora, temelia veseliei...hai pofteste in casa, simte-te ca la tine
(Mariana ) În camera fericirii plutea un aer înmirsemat de miruri tainice. Elena pregătise repede o cină pentru toţi trei, mai sărăcuţă, dar în care pusese toată dragostea ei.
Astfel că a aranjat totul pe farfurii cât mai frumos. Pe fiecare şerveţel a pus repede câte o floare de lăcrămioară, apoi a aprins trei lumânărele pe colţul mesei. Era o atmosferă de vis...S-au rugat cei doi prieteni, pe rând, apoi, surâzând, s-au aşezat la masă.
Îngeraşul lui Florinel părea trist chiar dacă în cămăruţa lor plutea voia bună. Se tot gândea cum să îl îndrume pe Florin să îl caute pe prietenul lui din spital...
După câteva clipi începu să zâmbească...Se duse la urechea lui Costeluş şi spuse:
( Oare ce i-a şoptit îngeraşul? )
- Mâine în zori să te duci la Biserica din sat. Îl vei întâlni acolo pe părinte şi-l vei întreba pe el dacă nu a trecut prin sat un tânăr cu chip luminos pe nume Ionuţ care căuta adăpost. Costeluş făcu ochii mari, zâmbi discret, apoi îl întrebă pe
După ce au petrecut încă un timp drag de părtăşie, timp în care Elena simţea că plutea ascultânde-i pe cei doi vorbind despre Domnul Iisus, au hotărât să se culce...Era atâta pace!
(Sorin M) Cu zambetul pe buze spuse noapte buna lui Costelus si se indrepta spre dormitor.
Crezu ca Elana doarme si spuse soptind: Doamne iti multumesc, stiu ca acolo la marginea padurii, pentru cateva clipe am fost mort...stiu ca traiam ceva neobisnuit, probabil ca eram in cer si eram lumina... Atunci a la mine un inger si mi-a spus: Nu este inca timpul, intoarcete...dorul tau nu este inca implinit...Acum el s-a implinit, ce va fi cu mine, ce va fi cu noi?!
Tacu pentru o clipa, se auzi un suspin...Elena se intoare si ii sopti sotului: Acum ca esti acasa, totul va fi bine.
Surprins de acest raspuns,
- Nu dormi?
- Nu, te asteptam. Sti, ascultandu-ti rugaciunea mi-am amintit ca dupa ce ai disparut am avut un vis, ciudat, dar frumos, un vis care mi-a dat putere sa merg mai departe.
- O sa mi-l spui?
- Se facea ca...
( Luminita Aldea) Probabil că eram în cer şi eram lumină. A venit îngerul şi a spus:
-Trebuie să mergi pe pământ...
-Unde pe pământ?! Ce înseamnă pământ?! am ţipat cu mirare, dar şi uşor speriată. Îmi era bine în starea de lumină şi nu voiam să plec nicăieri.
-E o planetă pe care ca să poţi trăi trebuie să ai trup.
-Cum trup!?
-Să fii material! Să fii din carne!
-Oh! am ţipat deznădăjduită. Era o cale atât de lungă de la lumină la carne încăt îmi venea să plâng. L-am privit pe înger cu rugă în privire, deşi lumina vede lumina fără ochi.
-Am fost şi eu demult pe pământ! Am învăţat multe acolo şi nu regret nimic. Uneori mi-e dor de pământ, de oameni...
-Ce înseamnă să-ţi fie dor?
-Nu pot să-ţi spun. E ceva ce se simte doar pe pământ. Aici nu poţi şti ce e dorul. Nici lacrima, nici durerea... Nici iubirea nu e aici ca acolo. E altfel. Iubeşti total o singură fiinţă aşa cum aici iubeşti Totul.
-Vreau să merg pe pământ. Vreau să ştiu ce e dorul. Vreau să înţeleg ce e lacrima şi durerea. Vreau să simt iubirea aceea despre care vorbeşti.
Îngerul m-a privit cu îngrijorare. Mai avea câte ceva de spus înainte să plec spre pământ.
-Acolo trupul ţi se va părea o temniţă. Vei afla ce e boala, durerea, singurătatea. Acolo s-ar putea să uiţi cine ţi-e Tată, dar să nu fii speriată căci Tatăl Tău nu te va parasi şi nu va uita că îi eşti fiică şi asta e cel mai important. Vei minţi şi vei fi minţită. Vei face pe alţii să plângă şi tu vei plânge la rândul tău. Vei iubi şi s-ar putea să nu fii iubită şi atunci vei suferi.
-Nu se poate! Aici toată lumea iubeşte pe toată lumea! Ce e minciuna? Ce e plânsul?...
Îngerul mi-a poruncit din privire să tac.
-E altă lume. Acolo se învaţă iubirea care doare. Unii de pe pământ, ce se cred înţelepţi, te vor învăţa să nu te doară nimic, dar eu îţi spun că trebuie să te doară totul ca să fii vie. Vei avea totul şi nu vei avea nimic, vei căuta înţelepciune şi căutând te vei simţi cel mai prost dintre oameni, vei naşte prunci şi îi vei creşte în iubire şi ei îţi vor întoarce spatele nu pentru că ai fost părinte rău ci pentru că le-ai dat totul. Vei avea în tine mugure de Isus sau mugure de Iuda şi tu vei alege pe cine laşi să crească în tine. Vei cumpăra pâinea cu bani şi asta e echitabil, dar să nu te sperii când vei vedea că alţii cumpără femei cu bani, onoruri, funcţii!
Acum, pe pământ, sunt supărată pe înger. Nu a ştiut să-mi spună totul despre a fi om. Am senzaţia că m-a minţit sau nu a fost un instructor bun.
Nu mi-a explicat mai nimic despre chinuitoarea senzaţie că pe pământ poţi avea totul, dar să nu ai nimic sau să nu ai nimic şi să ai totul, despre poeţi nu a spus nimic, despre pictori nimic, despre muzică nimic. Oare nu ştia că sunt astfel de oameni pe pământ?!...Oare nu ştia îngerul că pe pământ se poate să uiţi cine eşti şi ce suflet porţi şi simţindu-te din ce în ce mai rupt şi singur de moştenirea din Cer să începi să aduni averi ca să umpli sufletul de parcă sufletul se hrăneşte cu ziduri, să nu mai spui nicio rugăciune căci ai uitat că ea e scrisoare către veşnicie!?... Despre dor mi-a spus doar un cuvânt! Ce înger prost! Să spui doar un cuvânt despre dor...
Spune tu mai mult despre dor dacă poţi! a ţipat cineva în gândul meu. Probabil îngerul.
...A îţi fi dor înseamnă să ai în inimă un ocean. Un ocean cu abisurile, cu valurile şi furtunile toate. De dor te poţi usca ca o frunză toamna şi tot de dor poţi înflori ca un cais primăvara... am început să bâlbâi o explicaţie despre dor, dar m-am oprit. Eram la fel de săracă ca şi îngerul în a spune ce e dorul. Îl simt, îl ştiu, m-a durut, mi-e frate inimii mele şi nu ştiu să spun ce e.
...E un fel de Dumnezeu al simţirii pe pământ... am ţipat o definiţie pentru dor şi s-a făcut linişte în mine şi de pe pământ până la stele.
(Sorin M.) Cand m-am trezit, eram parca schimbata, simteam ca traisem aieva tot acest dialog. de atunci ingerul meu nu a mai tipat la mine, ne-am completat atat de frumos unul pe altul...si pentru acesata nu am cuvine sa-i multumesc...Te iubesc Dumnezeule ca mi-ai dat un inger atat de binecuvantat si un sot atat de minunat...
(Mariana ) Noaptea i-a legănat pe toţi în leagănu-i de vise...Îngeraşul lui Florinel părea că a luat un pumn de steluţe şi le împrăştia peste pleoapele îngeraşului lui pământean...
Zorii au bătut lin în geamul dindărătul căruia
S-a trezit şi Costeluş doar la o singură şoaptă...Tiptil au ieşit din casă şi s-au îndreptat către biserică cu un mare dor în suflet...În curtea bisericii se zâreau de departe...
(Sorin M.) doua umbre. Una dintre ele era a parintelui celalta inca nu se distingea clar. Ajunsi in poarta bisericii, parintele ii intampina cu un zambetul cald si cu binecunoscuta binecuvantare.
- Dumnezeu sa va binecuvinteze, numai El v-a purtat pasii in dimineata aceasta spre casa Lui. Am mare nevoie de voi.
- Dar ce s-a intamplat parinte? Intreba Florin
-Hei ce sa se intample, caut un loc numai bun de un proaspat loc de odihna.
- A murit cineva? intra in vorba si Costelus
- Inca nu.
- Dar atunci?
- Zilele trecute, s-a orit in poarta cantaretului nostru un strain, deabia se mai putea tine pe picioare. L-au dus in casa si de atunci nu s-a mai ridicat din pat, nu mananca si de ieri nu mai vorbeste cu nimeni, se uita tinta spre usa, de parca ar astepat pe cineva.
- Nu ati chemat doctorul?
-Ba da, dar o spus ca are clipele numarate. Asa ca asteptam...
La auzul acestor cuvinte, Florin, simti o durere adanca in sufletul sau, straiunul putea sa fie chiar prietenul pe care il cauta. Ar fi dorit sa alerge spre casa clopotarului, sa-i dea celui bolnav din viata lui, sin zilele sale, numai sa traiasca, dar intocandu-si privirea spre biserica si zarind usa deschisa, alerga si cazu in genunchi in fata Sfantului Altar. Inchise ochii...era numai el si Dumnezeu, pe care il implora cu lacrimi in ochi: "Preaputernice şi slăvite Doamne Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti smerita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală!
Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre folosul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl putem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău.
De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, precum vei vrea.
Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i suferinţa, ridică-l din patul durerii.
Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor.
Şi dacă îi e de folos să ducă mai departe crucea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădejdea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei.
Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de pocăinţă şi de mulţumire, ca să se învrednicească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele!” Amin.....
(Bogdan) Pentru cateva clipe se asternu tacerea. Costelus, se apropie de Florin, ingenunche alaturea de el, strangandul prieteneste de umenri si isi inalta si el glasul spre cer: "Maică Sfântă a celor ce cheamă cu evlavie numele tău! O, grabnică ajutătoare a neamului creştinesc, nădejde a celor deznădăjduiţi! La tine alergam când ne aflam în necazuri şi în dureri, aşteptând milostivirea ta.
Nici un muritor nu a cunoscut o durere mai mare decât ai cunoscut-o tu, atunci când L-ai văzut pe Preadulcele tău Fiu răstignit pe cruce. Nici o mamă nu a plâns pentru fiii ei cât ai plâns tu pentru căderile şi durerile noastre. O, câte icoane ai udat cu lacrimile tale, ca să vădeşti creştinilor grija pe care le-o porţi. Cum ai făcut să izvorască lacrimi din ochii tăi zugrăviţi de mâini omeneşti!
Ştiind marea ta grijă pentru cei ce laudă numele tău, te rog, Preacurată, vezi suferinţa prietenului nostru şi neputinţele lui, Preasfântă Fecioară, şi nu-l lăsa să fie biruit de ele.
Ştim minunile tale, ştim dragostea pe care o arăţi neamului creştinesc. De multe ori te-ai arătat în chip minunat şi ai dăruit vindecare celor dreptcredincioşi.
Ajută-l, Maică Preasfântă, ca simţind că-l acoperi cu sfântul tău acoperământ, să te cinstesca împreună cu toţi îngerii şi sfinţii în toate zilele vieţii mele. Amin.
(Dorin) Se lasa din nou linistea, si deodata,Florin, ruga pe cei de langa el sa faca liniste.
- Dar e liniste, spuse Costelus
-Linistee...linistee, nu auziti?...Ce frumos canta!...Auziti, ascultati aici in partea dreapta si aici in partea stanga, ce frumos canta ingerii!...
(Sorin M.) Florin, ridica palmele spre cer, dorind parca sa se faca si mai multa liniste si incepu sa repete fiecare vers ce-l auzea spre mirarea celor prezenti lângă el:
Marie frumoasă seta
Sfântă Marie
Tu eşti călăuza mea
Sfântă Marie
Mai mărită eşti
decât soarele
pentru păcătoşi
Maică, să te rogi
Maică sfântă a lui Hristos
Sfântă Marie
ru mă rog cu chip sfios
Sfântă Marie
Auzine pre noi
Mireasa cerului
Stea ocrotitoare
Maică, să ne fii
Şi te rog Măicuţă dragă
Sfântă Marie
să cobori o sfântă rază
Sfântă Marie
Mai mărită eşti
decât soarele
pentru păcătoşi
Maică, să te rogi
Raza bunătăţii tale
Sfântă Marie
să ne-ntâmpine pe cale
Sfântă marie
Auzine pre noi
Mireasa cerului
Stea ocrotitoare
Maică, să ne fii
Crăiasă alegându-Te
Sfântă Marie
îngenunchi rugându-Te
Sfântă Marie
.....
(Mariana) Costeluş se plecă la urechea lui Florin şi îi şopti că este timpul să mearga se casa clopotarului. Ieşiră din biserică, afară agitaţie, pârâiaşul cel mic ieşise din matca lui şi luase cu el podul.
- Cum ajungem dincolo? spuse Florin
(Sorin M.) Uite Părinte, privesc din nou la cei doi fluturaşi şi o întristare profundă mă cuprinde...ei vor trăi doar o zi..doar o zi vor apuca să se bucure de frumuseţile acestei primăveri şi totuşi, uite ce veseli sunt, ce frumoasă este întrecerea lor. Dacă o parte a vieţii noastre sufleteşti ar fi o astfel de întrecere, un asfel de zbor...
Deodată, Părintele, îl surprinde, cu un glas parca dumnezeiesc se apleacă spre inima lui Florin şi îi şopteşte:
Peste toate aceste gânduri interveni şi Costeluş:
- Anii noştri se duc...cu ce ne-am ales din ei? O floare, fie ea cât de mică lasă ceva în urma ei...eu ce las?
(Mariana) Valuri de raze albe, mângâietoare, atingeau mugurii de cireş, de meri şi peri, ajutându-i să-şi dezvăluia minunea tâinuită, ascunsă şi ferită de ger şi vânt...
Cei trei, păşesc mai mult plutind prin livadă, prin această simfonie de miresme albe, cu teamă de a nu strivi firul fraged al ierbii ce pare a dori să-mi spună o poveste...
(Sorin M) ...iar ochii i se înalţă spre cer: "Doamne, Tu eşti aici, de faţă. Pe Tine te ador în acest firav firicel de iarbă în care văd bunătatea Ta, dragostea Ta şi purtarea Ta de grijă pentru mine... "
(Mariana) Închide pleoapele sub povara de frumuseţe a primăverii...Din alipirea strănsă a genelor răsar izvoare binecuvântate...şopteşte din nou:
"Doamne, parcă e o clipă de veşnicie acum!... Încerc să mă bucur de Tine, să Te simt, să mă încarc de mireasmă şi de căldură, de murmur suav şi de adiere mângâietoare, de şoapte ce Ţi le pot spune doar Ţie..."
(Sorin M) Parcă le văd aşternute pe pajişte...simt mirosul lor...parfum de trecut...ce aduce nostalgia copilăriei cu veşnica ei primăvară.
Narcisa exprimă prietenia şi bucuria. Este considerată o floare a copiilor şi a adolescenţei. Se dăruieste la naşterea unui copil, simbolizând bucuria de a întâmpina o nouă viaţă. Este floarea dragostei, pentru că narcisa exprimă sinceritatea....O astfel de floare poate fi aleasă de un îndrăgostit timid pentru a-şi dezvălui sentimentele.
Pe lângă toate acestea, narcisa, este şi o floare a Invierii. Ea apare chiar în preajma sărbătorilor de Paşti, anunţând mereu moartea şi învierea Domnului Iisus şi chemând oamenii la slujbele religioase din acele zile. Ea reprezintă avertismentul Judecăţii de Apoi...
(Florentina) ...Ajuns in pragul casei,inima ii batea cu putere,iar intreaga fiinta simtea un dor arzator.Usa s-a deschis larg lasand un scartait prelung in urma.Florin a pasit sfios,cu inima incarcata.In camera il astepta un om cu fata plina de lumina,cu suflul greu si privirea legata de cer.
(Stefania) Chiar el era, prietenul lui Florin.
-Oh, cat te-am cautat!
(Anonim) Dar in tot acest rastimp ,undeva in partea de sud a planetei Pamant incepeau a-si face simtita prezenta tot mai multi ingeri .Dumnezeu ii trimitea pe pamant pe masura ce un nou neam pamantesc raspundea in mod tot mai sporit chemarii crestinesti.
(Sorin M.) Uite Părinte, privesc din nou la cei doi fluturaşi şi o întristare profundă mă cuprinde...ei vor trăi doar o zi..doar o zi vor apuca să se bucure de frumuseţile acestei primăveri şi totuşi, uite ce veseli sunt, ce frumoasă este întrecerea lor. Dacă o parte a vieţii noastre sufleteşti ar fi o astfel de întrecere, un asfel de zbor...
Deodată, Părintele, îl surprinde, cu un glas parca dumnezeiesc se apleacă spre inima lui Florin şi îi şopteşte:
Peste toate aceste gânduri interveni şi Costeluş:
- Anii noştri se duc...cu ce ne-am ales din ei? O floare, fie ea cât de mică lasă ceva în urma ei...eu ce las?
(Mariana) Valuri de raze albe, mângâietoare, atingeau mugurii de cireş, de meri şi peri, ajutându-i să-şi dezvăluia minunea tâinuită, ascunsă şi ferită de ger şi vânt...
Cei trei, păşesc mai mult plutind prin livadă, prin această simfonie de miresme albe, cu teamă de a nu strivi firul fraged al ierbii ce pare a dori să-mi spună o poveste...
(Sorin M) ...iar ochii i se înalţă spre cer: "Doamne, Tu eşti aici, de faţă. Pe Tine te ador în acest firav firicel de iarbă în care văd bunătatea Ta, dragostea Ta şi purtarea Ta de grijă pentru mine... "
(Mariana) Închide pleoapele sub povara de frumuseţe a primăverii...Din alipirea strănsă a genelor răsar izvoare binecuvântate...şopteşte din nou:
"Doamne, parcă e o clipă de veşnicie acum!... Încerc să mă bucur de Tine, să Te simt, să mă încarc de mireasmă şi de căldură, de murmur suav şi de adiere mângâietoare, de şoapte ce Ţi le pot spune doar Ţie..."
(Sorin M) Parcă le văd aşternute pe pajişte...simt mirosul lor...parfum de trecut...ce aduce nostalgia copilăriei cu veşnica ei primăvară.
Narcisa exprimă prietenia şi bucuria. Este considerată o floare a copiilor şi a adolescenţei. Se dăruieste la naşterea unui copil, simbolizând bucuria de a întâmpina o nouă viaţă. Este floarea dragostei, pentru că narcisa exprimă sinceritatea....O astfel de floare poate fi aleasă de un îndrăgostit timid pentru a-şi dezvălui sentimentele.
Pe lângă toate acestea, narcisa, este şi o floare a Invierii. Ea apare chiar în preajma sărbătorilor de Paşti, anunţând mereu moartea şi învierea Domnului Iisus şi chemând oamenii la slujbele religioase din acele zile. Ea reprezintă avertismentul Judecăţii de Apoi...
(Florentina) ...Ajuns in pragul casei,inima ii batea cu putere,iar intreaga fiinta simtea un dor arzator.Usa s-a deschis larg lasand un scartait prelung in urma.Florin a pasit sfios,cu inima incarcata.In camera il astepta un om cu fata plina de lumina,cu suflul greu si privirea legata de cer.
(Stefania) Chiar el era, prietenul lui Florin.
-Oh, cat te-am cautat!
(Anonim) Dar in tot acest rastimp ,undeva in partea de sud a planetei Pamant incepeau a-si face simtita prezenta tot mai multi ingeri .Dumnezeu ii trimitea pe pamant pe masura ce un nou neam pamantesc raspundea in mod tot mai sporit chemarii crestinesti.
( Scrie tu mai departe, cel (cea) ce tocmai ai citit aceste rânduri!:) Continuarea se face la comentarii. )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu