Părinții noștri nu mor niciodată
pentru că iubirea adevărată nu moare
Într-un orășel liniștit, trăia un bărbat pe nume Ionuț, care, deși rămăsese fără mama de la vârsta de un an, nu simțise niciodată golul lăsat de lipsa ei. În fiecare noapte de Înviere, el simțea o prezență caldă și mângâietoare, ca și cum mama lui ar fi fost acolo, alături de el.
Ionuț a crescut învățând să găsească confort în acele momente speciale, când liniștea nopții era întreruptă doar de clopotele bisericii, anunțând Învierea. El nu vorbea despre aceste experiențe, păstrându-le ca pe un secret sfânt, o legătură invizibilă care îl unea cu mama pe care nu apucase să o cunoască.
Anii au trecut, și Ionuț a devenit un om respectat în comunitate, un om care răspândea iubire și înțelegere. În fiecare an, el pregătea coșuri cu alimente pentru cei nevoiași, spunând că este un dar de la mama lui, care îi învățase să fie generos și să împărtășească cu alții.
Într-o noapte de Înviere, după ce a împărțit ultimul coș, Ionuț s-a așezat pe o bancă în parc, privind cerul înstelat. Și atunci, pentru prima dată, a simțit dorința de a-i vorbi mamei sale.
- "Mamă, - a șoptit el - chiar dacă nu te-am cunoscut niciodată, te-am simțit mereu aproape. Mi-ai fost ghid și mângâiere în fiecare noapte de Înviere.
Și, ca și cum cerul ar fi răspuns, o stea căzătoare a străbătut întunericul, lăsând în urmă o dâră de lumină. Ionuț a zâmbit, simțindu-se mai aproape ca niciodată de mama sa. El a înțeles că dragostea ei nu fusese niciodată legată de prezența fizică, ci de spiritul care îl însoțise în fiecare pas al vieții sale.
De atunci, Ionuț a început să vorbească despre experiențele sale, împărtășind cu alții povestea sa de speranță și de dragoste nevăzută, dar simțită. Și în fiecare noapte de Înviere, el știa că mama sa era acolo, veghindu-l din ceruri, mândră de bărbatul care devenise.
05.04.2024
Sorin M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu