Un înger trimis la vremea potrivită

Eram doar un puști, elev în școala gimnazială, când, așa cum am povestit într-un alt capitol, mă atașasem foarte mult de doamna educatoare Radeș și de familia dumneaei, fără să înțeleg atunci cât de mult aveau să însemne pentru mine oamenii pe care îi întâlneam în acea perioadă a vieții. Astăzi, privind în urmă, îmi dau seama că uneori Dumnezeu așază în drumul nostru oameni despre care, în momentul întâlnirii, nu știm de ce au apărut și nici cât de mult vor lăsa în sufletul nostru, iar abia după ani începem să înțelegem că unele întâlniri nu au fost deloc întâmplătoare.
 
Fiul doamnei Radeș era pe atunci student, iar eu eram un copil care îl privea cu admirația firească pe care o poate avea un puști pentru un tânăr pe care îl simte mai aproape de lumea oamenilor mari și care pare să știe deja lucruri pe care el abia începe să le descopere. De la el am învățat multe lucruri, dar poate cea mai importantă lecție pe care mi-a dat-o, fără să-și dea seama cât de adânc avea să se așeze în mine, a fost aceea despre cumpătare și despre felul în care trebuie să ne gândim nu doar la ziua de astăzi, ci și la ceea ce va veni.
 
Îmi amintesc și acum lecția celor două borcane de economii, pe care mi le-a explicat cu răbdare, spunându-mi că unul dintre ele poate fi pentru lucrurile de care avem nevoie și pentru micile bucurii ale prezentului, iar celălalt trebuie păstrat pentru viitor, pentru studii, pentru nevoile mai importante care vor apărea și pentru lucrurile pe care încă nu le putem vedea, dar pentru care este bine să fim pregătiți. Poate că, privită astăzi, pare o lecție simplă, dar pentru mine, copilul de atunci, a fost mai mult decât atât, pentru că în acele două borcane nu era vorba doar despre bani, ci despre răbdare, despre măsură, despre responsabilitate și, mai ales, despre înțelegerea faptului că ceea ce avem astăzi nu trebuie risipit fără să ne gândim la ziua de mâine.