O bucățică de rai

 

Într-o după-amiază însorită, în timp ce razele soarelui se jucau printre clădirile vechi, un turist se plimba agale prin centrul istoric al unui oraș micuț, dar vibrant. Orașul, cu străzile sale pavate și casele săsești, era plin de viață datorită unei serbări laice - Maialul - iniţiat în secolul al XXV-lea, de către Reuniunea Meseriaşilor, devenit între timp o serbare câmpenească, de joc şi voie ce aduna locuitorii și vizitatorii într-o atmosferă de sărbătoare.

 

Atras de frumusețea simplă și autentică a unei bisericuțe ascunse printre zidurile vechi, turistul păși smerit pe poarta larg deschisă și, cu sfială, intră în sanctuarul liniștit. În interior, un iconostas sculptat cu măiestrie și pictat în culori calde veghea asupra a patru sau cinci femei în vârstă care așteptau începerea vecerniei. Nu erau doar prezente fizic, ele cântau cu drag niște cântări  pline de nădejde și credință, pe care turistul nu le mai auzise niciodată.

 

Curând, un preot tânăr, însoțit de cei doi copii ai săi, unul de șase ani și celălalt de opt, păși în biserică. Turistul se întreba cine va cânta în strană, dar nelămurirea i-a fost risipită când una dintre femei, cu o sfială aproape copilărească, se alătură în strană fiului cel mare al preotului.

 

Vecernia începu, și o stare de pace divină se lăsă peste toți cei prezenți. Preotul, cu o energie molipsitoare, era peste tot: în altar cu slujba sa, în strană cântând alături de cei doi. Cel mic, cu o lumânare cât el de mare, îl urma pe tatăl său în procesiunea de tămâiere, iar în rest, alerga jucăuș prin altar, creând impresia că îngerii se joacă ascunși în spatele catapetesmei.

 

Turistul, copleșit de emoție, închidea din când în când ochii, dar îi deschidea repede, plini de lacrimi. Se întreba ce înger frumos îi ghidase pașii în acea după-amiază spre biserică, unde trăise o bucățică de rai încă de pe pământ.

 

Pe măsură ce vecernia se apropia de sfârșit, turistul simți o căldură blândă în suflet, o liniște pe care nu o mai experimentase de mult timp. În timp ce ultimele note ale cântărilor răsunau în biserica veche, el își dădu seama că această experiență îi schimbase perspectiva asupra vieții, dar mai ales asupra credinței.

 

În timp ce se întorcea la hotel, turistul simțea că plutește, era plin de o nădejde pe care nu o mai simțise până atunci. El știa că va reveni în acel loc special, nu doar ca un vizitator, ci ca un prieten și un frate în credință. Și așa, într-o simplă după-amiază de vară, turistul descoperi că raiul poate fi oriunde, chiar și în inima unui oraș mic, atâta timp cât este împărtășit cu dragoste și comuniune.

 

Morala acestei povestioare este că raiul nu se găsește neapărat acolo unde sunt mulți și învățați, ci poate fi descoperit în locuri simple, unde credința și comuniunea creează o atmosferă divină. Să nu neglijăm biserica, chiar dacă am fi singurii prezenți, căci fiecare suflet contează în ochii lui Dumnezeu.

 

26.05.2024

Sorin Micuțiu